Noul preşedinte al AFM, Mihail Dan Dojană, numit în funcţie luna trecută, spune că a găsit programul blocat şi că softul prin care firmele de instalatori au introdus dosarele pentru persoanele fizice interesate de subvenţia de până la 20.000 de lei pentru instalarea unui sistem fotovoltaic acasă nu funcţionează la parametrii necesari. Într-o precizare trimisă nouă ca urmare a situaţiei acestui program, el arată că intenţionează să ceară un audit extern despre cum s-a derulat acest program până acum.
Referitor la cei 13.000 de euro, minusul constatat de noi despre care am scris AICI şi AICI, noul şef al AFM spune că instituţia a cheltuit doar 18.000 de euro pentru soft, angajaţii agenţiei nu au primit nimic din aceşti bani, iar restul banilor vor fi cheltuiţi în cele 35 de luni în care se va derula programul. El a specificat şi destinaţiile acestor bani: cât va merge către angajaţi, cât pentru audit (care e obligatoriu, cât pentru soft, publicitate şi salarii.
Acum, AFM vorbeşte despre 26.000 de persoane care vor accesa acest program.
Iată mai jos, integral, precizarea trimisă de AFM
Referitor la infomațiile apărute în presă privind Programul Casa Verde – Sisteme Fotovoltaice, Administrația Fondului pentru Mediu face următoarele precizări:
În ceea ce privește restul sumei de 63 de milioane de lei (aprox. 13 milioane de euro) sumă despre care presa vorbește că a fost integral cheltuită înaintea montării panourilor fotovoltaice, Administrația Fondului pentru Mediu face următoarele precizări:
– Aproximativ 62 milioane lei – costuri cu cei 97 de oameni angajați pentru derularea programului la nivel național și pentru atingerea dezideratului programului: montarea sistemelor fotovoltaice în România. Precizăm că, membrii echipei de implementare a proiectului ocupă diferite poziții: personal pentru evaluare, implementare și monitorizarea proiectului. Precizăm totodată că, un angajat implicat in program poate fi remunerat lunar cu o sumă de la 233 euro până la 1100 de euro, în funcție de orele prestate în implementarea proiectului.
– 420.000 lei costuri obligatorii de audit a proiectului
– 112000 lei costuri alocate softului de evaluare a dosarelor depuse
– 140.000 de lei costuri de promovare a proiectuluiu.
În același timp, menționăm că la începutul mandatului noii conduceri a Administrației Fondului pentru Mediu, proiectul Casa Verde – Sisteme Fotovoltaice era blocat. În prezent, a fost depășită și încheiată faza depunerii dosarelor în program, Casa Verde – Sisteme Fotovoltaice fiind acum în faza de evaluare a dosarelor.
„Este inexplicabil blocajul proiectului dacă stăm să ne gândim că programul a început cu etapa validării instalatorilor în 25 ianuarie 2019. Am găsit Casa Verde – Sisteme Fotovoltaice blocat de un soft achiziționat dar nefuncțional la parametri necesari, o echipă de evaluare aprobată de fosta conducere fără competențele evaluării și multe alte hibe. Întregul proiect, inclusiv distribuția fondurilor în cadrul acestuia au fost stabilite de asemenea în anii anteriori. De aceea, analizăm inclusiv ideea unui audit extern asupra felului în care proiectul a fost gestionat în 2019. În paralel, înțelegem așteptarea populației legată de acest proiect dar și nevoia de a da startul unei piețe de mici producători de energie în România. Ca atare, încercăm să îndreptăm din mers acest program și să-i dăm ritmul așteptat de populație” spune Președintele AFM Mihail Dan Dojană.