Casa Verde Fotovoltaice: Procurorii spun că faptele care au condus la blocarea programului timp de două luni nu există/nu sunt prevăzute de lege

20 11. 2019
panouri_solare_vs_panouri_fotovoltaice_2_11412100

“Faptele nu sunt prevăzute de legea penală” referitor la alterarea datelor informatice sau la perturbarea funcționării sistemelor informatice, și “s-a dispus clasarea cauzei”. “S-a dispus clasarea cauzei cu privire la săvârșirea infracțiunii de operațiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice prevăzute la art 365 C.P, întrucât faptele nu există”

Decizia a fost luată de DIICOT pe data de 30 octombrie și a fost făcută publică de Marian Mândru, coordonator de campanii la Greenpeace România, persoană preocupată de statutul micilor producători de energie, pe grupul de facebook Protecția Prosumatorului.

 

Ce s-a întîmplat

Aplicația informatică prin care cele 245 de firme agreate puteau depune proiectele de finanțare a instalării de panouri fotovoltaice prin programul AFM a fost închisă pe 10 septembrie, în aceeași zi în care a fost deschisă, la doar șase ore și jumătate de la debutul programului.

Au fost introduce circa 13.000 de dosare în aplicație, Banii erau alocați pe fiecare din regiunile de dezvoltare ale ţării, iar fondurile pentru zona Olteniei au fost epuizate. Suspiciunile arată că a existat cel puţin o firmă de instalatori care a încălcat regulile,încărcând în aplicaţie, cu ajutorul unui soft dosarele de finanţare mult mai rapid decât celelalte şi aşa s-ar explica epuizarea rapidă a fondurilor în zona Olteniei. AFM a închis aplicația și a spus că face verificări, iar în cauză a fost sesizat DIICOT.

Programul a fost oprit și a fost reluat pe 6 noiembrie, iar dosarele introduse deja în 10 septembrie au fost considerate acceptate. La acest moment mai sunt disponibile sume doar pentru zona București-Ilfov, pentru toate celelalte zone fondurile au fost epuizate.