Case la curte, la preţ de apartament vechi de cartier

03 11. 2011

Dacă până anul trecut mulţi români nici nu visau să-şi poată cumpăra o casă în jurul Bucureştiului cu 100.000 de euro, în 2011 piaţa a intrat pe un trend descendent şi a adus pe acest segment preţuri similare sau chiar mai mici decât cele ale apartamentelor de cartier din Capitală.

Unii proprietari încearcă să ţină preţurile sus, dar sunt şi constructori care au ales să scadă preţurile pentru a mai recupera din pierderi. Şi au mizat bine, căci numărul caselor vândute începe să crească.

În momentul de faţă preţurile de promovare ale caselor din jurul Bucureştiului sunt similare cu cele de anul trecut, însă cele de tranzacţionare sunt mai mici cu aproximativ 5%, dar în creştere faţă de primele două trimestre din acest an„, a declarat pentru RTV.net Andrei Sandu, director Media City.

Şi când ne făceam iluzii că piaţa imobiliară îşi revine, BNR vine cu o nouă regulă pentru acordarea creditelor imobiliare: avansul de minim 25%. Ca urmare a acestei norme, mulţi clienţi ar putea dispărea pentru că nu vor avea banii de avans, iar propietarii nu vor mai avea cui să vândă.

„Ne aşteptăm la uşoare scăderi de preţuri pe acest segment, avand în vedere noul regulament BNR, care presupune un avans de 25 % la creditele imobiliare în euro, comparativ cu avansul minim de 15 % perceput pană în acest moment”, spune un reprezentant al site-ului Magazinuldecase.ro.

Imobiliarii sunt totuşi optimişti şi spun că această regulă ar putea duce la o scădere şi mai accentuată a preţurilor caselor.

Potrivit ofertelor disponibile în prezent pe piaţă, casele de la periferia Capitalei au un preţ mediu de 78.000 de euro.

Foarte mulţi clienţi sunt interesaţi să achiziţioneze o casă în nordul Capitalei. Aici preţurile au scăzut foarte mult faţă de anii trecuţi şi din acest motiv tranzacţiile au intrat într-un trend ascendent. Preţurile în zona de Nord a Capitalei se sitează între 60.000 şi 180.000 de euro.

Preţurile sunt date de cea mai mare parte a ofertelor existente. Există bineînţeles şi câteva excepţii, de exemplu case mari de 400.000 – 500.000 de euro sau căsuţe mai mici, vechi de 40.000-50.000 de euro„, spune Andrei Sandu.