Casele mai verzi vor avea parte de impozit redus sau chiar zero. Proiect de lege

Oamenii care își construiesc sau renovează locuințe cu materiale ecologice sau pun surse alternative și nepoluante de energie ar putea beneficia de o reducere sau chiar o anulare a impozitului local pe proprietate
Mihai Nicuţ - vin, 21 mai 2021, 19:19
Casele mai verzi vor avea parte de impozit redus sau chiar zero. Proiect de lege

Legislația fiscală în vigoare prevede că primăriile pot hotari sa acorde scutirea sau reducerea impozitului/taxei pe cladiri rezidențiale în mai multe situații (Art. 456 din Codul Fiscal), iar un proiect de lege inițiat de mai mulți partlamentari USR-PLUS propune introducerea pe lista imobilelor care pot beneficia de astfel de facilități și clădirile “mai verzi”, să le spunem.

Astfel, se propune să beneficieze de un tratament fiscal preferențial “cladirile la care proprietarii au executat pe cheltuiala proprie lucrari de investitii pentru utilizarea sistemelor de incalzire si de producere de energie electrica regenerabila prin: instalarea de panouri solare, pompe de caldura sau izolare termica a cladirilor cu materiale ecologice”.

Proiectul de lege a fost înaintat de mai mulți parlamentari USR PLUS și s fost depus la Senat.

Citește și:

Toate clădirile ce vor fi construite din 2021 trebuie să aibă consum energetic aproape zero – România Eficientă

 

“Dorim sa incurajam consiliile locale sa ofere reduceri de la plata taxelor pe imobile acelor locuitori din orașele sau satele lor care iși construiesc/renoveaza case cu materiale ecologice sau își instaleaza panouri solare, surse alternative de caldură nepoluante. Considerăm că sumele scutite din impozite pot fi ușor recuperate prin accesarea fondurilor europene din cadrul mecanismului privind Pactul ecologic european. În cele din urma, fondurile se intorc la cetățean, care investește în a-și construi/renova o casă care să polueze mai puțin mediul inconjurator și care îi va oferi, pe termen lung, un mediu mai sanatos de trai. Totusi, respectand principiul autonomiei financiare locale, în calitate de legiuitor nu putem propune cât % să reprezinte această scutire de taxe, ea urmând să se facă prin hotararea administratorului fondurilor locale: consiliul local”, se arată în Expunerea de motive a propunerii.

Cheltuială suportată de primari, care își pot recupera însă banii

Inițiatorii proiectului spun că efortul financiar al primăriilor nu ar fi foarte mare și au dat un exemplu de calcul, pur estimativ.

“Estimăm că impactul bugetar va fi mic: la o reducere de 30% acordată pe o perioadă de 5 ani proprietarilor care construiesc/renovează locuințe „verzi”, impactul bugetar pentru bugetul local poate fi cuprins între 60 – 600 lei/an x 5 ani = intre 300 – 3.000 lei (pe 5 ani).

La un UAT cu 3000 de locuitori (unitate-administrativ-teritorială-n.red.), din care 10% își construiesc/renovează casele conform acestor reguli și la costurile expuse mai sus, impactul bugetar va fi: 300 de scutiri de 30% => intre 18.000 – 180.000 lei pe an x 5 ani = intre 90.000 – 900.000 lei (pe 5 ani)”, arată autorii propunerii de act normativ.

Citește și:

10.000 de prosumatori la finalul anului 2021, în România – estimare

În varianta propusă, costurile vor fi suportate de Primării, cu mențiunea că acestea pot fi recuperate folosind sumele europene puse la dispoziție prin mecanismul Pactului ecologic european, cunoscutul Green-Deal.

Te-ar mai putea interesa și
Predoiu, despre Schengen: Era important să avem un acord. Ne-am atins acest obiectiv, toate ţările, nu numai România
Predoiu, despre Schengen: Era important să avem un acord. Ne-am atins acest obiectiv, toate ţările, nu numai România
Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a declarat vineri, la Budapesta, că era important ca vineri să se ajungă la un acord cu privire la aderarea României şi Bulgariei la Schengen......
SOCAR vrea să-şi vândă participaţiile deţinute la firmele Bursagaz şi Kayserigaz din Turcia
SOCAR vrea să-şi vândă participaţiile deţinute la firmele Bursagaz şi Kayserigaz din Turcia
SOCAR, firma energetică de stat din Azerbaidjan, este în negocieri cu potenţiali cumpărători pentru vânzarea participaţiilor ...
Ciucă: Am pierdut politic fiindcă am format o coaliţie cu PSD
Ciucă: Am pierdut politic fiindcă am format o coaliţie cu PSD
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, candidat al partidului pentru funcţia de şef al statului, a declarat joi seara, la Craiova, ...
Ciucă: PSD va pierde încă o dată alegerile prezidenţiale
Ciucă: PSD va pierde încă o dată alegerile prezidenţiale
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, candidat al partidului pentru funcţia de şef al statului, a declarat joi seara, la Craiova, ...