Castelul Corvinilor, pe coperta ghidului de călătorie pentru România şi Bulgaria editat de Lonely Planet
Directorul Castelului Corvinilor, Costin Tinca, şi-a exprimat duminică mulţumirea pentru faptul că fotografia monumentului se află pe coperta principală a ghidului de călătorie, apreciind că acest lucru arată frumuseţea şi faima de care a început să se bucure cel mai frumos castel medieval din România.
‘Mă pun în situaţia editorului de la Lonely Planet, care a trebuit să ia următoarea decizie: cum va arăta prima copertă a ghidului de călătorie pentru România şi Bulgaria? Sunt convins că alegerea lor nu a fost una uşoară. Ambele ţări, România şi Bulgaria, au probabil sute sau chiar mii de imagini demne de a ajunge pe prima copertă a acestui ghid, însă Lonely Planet a ales Castelul Corvinilor pentru aceasta, fapt care nu poate decât să ne bucure’, a afirmat Costin Tinca.
Castelul Corvinilor se pregăteşte în aceste zile să fie gazda primei ediţii a Târgului European al Castelelor. Manifestarea va avea loc în perioada 1-3 mai şi va reuni în sala Dietei de la castelul din Hunedoara reprezentanţii a 21 de castele sau muzee importante din şase ţări europene.
Lonely Planet este cea mai mare editură de ghiduri de călătorie din lume. Lucrările sale se vând în în mediul on line, dar şi în toate librăriile specializate în informaţii turistice din lume.