Câștigătorii și perdanții pe piața laptelui în anul în care prețurile au crescut cu peste 30%. Topul mărcilor

Piața laptelui de consum a sărit anul trecut de pragul de 2 miliarde de lei, după o creștere de 13,8% în valoare și 1,2% în volum, într-un an în care prețurile au crescut cu peste 30%, potrivit datelor companiei de cercetare Euromonitor. Dintre branduri, cel mai mare salt l-a făcut Pilos al retailerului german Lidl. LaDorna, brandul Lactalis, și marca privată a Kaufland au fost singurele care au pierdut cotă de piață.
Alina Stanciu - Dum, 12 mart. 2023, 21:45
Câștigătorii și perdanții pe piața laptelui în anul în care prețurile au crescut cu peste 30%. Topul mărcilor

După ulei ( 37,1%) și ouă ( plus 35%), laptele și produsele lactate au înregistrat cele mai semnificative creșteri de preț în 2022, față de 2021. Potrivit datelor INS, în decembrie 2022 aceste produse erau cu 30,7% mai scumpe decât în perioada similară a lui 2021, iar consumatorii români se pare că au reacționat – volumele cumpărate au crescut mult mai puțin față de anii anteriori, iar ponderea mărcilor private ale retailerilor a crescut până la 24,2%, față de 23,2% în 2021 sau 21% în 2020, potrivit unor informații Euromonitor transmise Economica.

În 2019, înainte de pandemia cu Covid-19, doar 20,3% din vânzările de lapte erau generate de mărcile proprii ale marilor lanțuri comerciale.

Mai exact, potrivit Euromonitor, piața laptelui proaspăt a crescut cu doar 1,2% în volum față de 2021, până la 320,3 milioane de litri, mult sub creșterile din anii anteriori când s-au raportat plusuri de 19,6% (în 2021 vs 2020), respectiv 14,9% ( 2020 vs 2019), potrivit unor date Euromonitor furnizate Economica.

În valoare însă, piața a crescut cu 13,8%, până la aproximativ 2 miliarde de lei. Comparativ, în 2021, vânzările totale de lapte s-au cifrat la 1,8 miliarde de lei, cu 9,6% peste nivelul din 2020 în timp ce în 2020 vs 2019 creșterea a fost de 21,4%.

Pentru 2023, analiștii Euromonitor estimează că piața va ajunge la 2,25 miliarde de lei și volume de 324,2 milioane de litri.

Cine a câștigat bătălia pe consumator

În ceea ce privește brandurile preferate de români, Zuzu, marca producătorului francez Lactalis, rămâne lider de piață cu o cotă de 19,6% în valoare, după o creștere de 0,3 puncte procentuale față de 2021. Aplicând la valoarea totală a pieței, reiese că Lactalis a vândut anul trecut sub brandul Zuzu în valoare de aproximativ 411,2 milioane de lei.

Al doilea cel mai vândut lapte de consum este, din datele Euromonitor, LaDorna, un brand aflat, de asemenea, în portofoliul Lactalis. Cota LaDorna a ajuns la 12,2% fiind cu 0,5 puncte procentuale sub cea din 2021, deși valoarea vânzările a crescut cu 9,3%, de la 234 milioane de lei în 2021 la 255,9 milioane de lei în 2022.

Din clasamentul celor mai vândute cinci branduri de lapte, LaDorna este singurul care a pierdut cota de piață în 2022 vs 2021.

Napolact, brandul producătorului Friesland Campina, a ajuns anul trecut la o cotă de piață de 10,4%, cu 0,3 puncte peste cota din 2021. Vânzările au fost de aproximativ 218 milioane de lei față de 186,1 milioane de euro cu un an înainte ( plus 17,2% în valoare).

Hellenic Dairies SA a câștigat cu Olympus 0,1 puncte, până la o cotă de piață de 8,7% în valoare.

De departe cel mai mare avans l-a înregistrat însă Pilos, brandul comercializat de retailerul german Lidl, singurul brand privat din clasamentul celor mai vândute branduri de lapte din România.

Lidl  a ajuns să acopere cu Pilos 7,6% din piața locală a laptelui, față de 7% în 2021 și 6% în 2019. Pactic, Lidl a vândut anul trecut lapte Pilos în valoare de 159,4 milioane de lei, cu 23,5% în plus față de anul anterior.

Sursa: Euromonitor

Topul mărcilor private de lapte 

Cum toți retailerii mari au dezvoltat mărci private de lapte proaspăt, peste 24% din piață este împărțită între acestea, cu mențiunea că nu există modificări de top în perioada 2019-2022. Pilos este pe primul loc, iar al doilea cel mai vândut brand privat de lapte este cel al Kaufland, cu o cotă de piață în ușoară scădere în 2022 față de 2021 ( 6,4% vs 6,5%). Urmează brandul Carrefour ( 1,9%), Gusturi Românești al Mega Image (0,3%) și Mega (0,2%).

 

Te-ar mai putea interesa și
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea transporturilor maritime internaţionale şi a ordinii internaţionale, a......
Află cum poţi avea acces gratuit la toate posturile tv HBO şi Cinemax până pe 5 ianuarie 2025
Află cum poţi avea acces gratuit la toate posturile tv HBO şi Cinemax până pe 5 ianuarie 2025
Pentru că urmează o perioadă cu multe zile libere, unele în care ne vom putea permite luxul de a ne relaxa, de a petrece ...
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Amenzile acordate de Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei se vor plăti chiar dacă se vor ataca ulterior, iar ...
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Retailerul alimentar Mega Image, parte a grupului olandezo-belgian Ahold Delhaize, a continuat anul trecut investițiile ...