Câştigul României din disputa Rusia-UE. Nu mulţumiţi Guvernului!

Din fericire pentru noi, refuzul bulgarilor este o veste bună, din pacăte pentru noi, elita conducătoare n-are nici un merit în asta, încă o dată! Să ne explicăm.
South Stream este un gazoduct susţinut şi finanţat de Gazprom cu o capacitate anuală de tranzit de circa 32 de miliarde de metri cubi, cam dublul consumului anual al României. South Stream intră în Europa la câteva sute de km la sud de Vama Veche. 

Peste câţiva ani, cel mai probabil România se va afla într-o fericită situaţie în care nu va mai avea de ce să importe vreo moleculă de gaz din Rusia. Teoretic! Exxon şi Petrom vor scoate din Marea Neagră o cantitate de gaze care va acoperi cu vârf şi îndesat necesarul de import al României, chiar şi în varianta în care industria chimică autohtonă va dudui.

Rezervele de gaze din Marea Neagră sunt enorme, cifrate, doar după primul foraj la 84 de miliarde de metri cubi. La sfârşitul acestui deceniu, cel mai probabil gazele vor ajunge pe ţărmul românesc. Şi aici apare întrebarea: unde se duc?

Afacerile cu energie sfidează conflictele politice, mai mult sau mai puţin aparente, între state (la tv politicienii americani mai-mai că-l fac pe Putin diavolul în persoană, dar Exxon forează bine-merci alături de Rosneft după petrol în Nordul Îngheţat al Rusiei).

Mai mult, compania germană E.On a anunţat că se va retrage din proiectul TAP-un gazoduct concurent celui rusesc, cu gaz non-rusesc destinat Europei. Şi a făcut anunţul la câteva zile după ce Comisia Europeană a mârâit că South Stream nu trebuie să se mai facă. Dacă e coincidenţă sau nu, adepţii teroriilor conspiraţioniste au loc de joacă, dar prietenia „energetică” între Rusia şi Germania este de notorietate.

La fel, ungurii n-au avut nici o jenă în a rezerva pentru Gazprom toată capacitatea conductei Arad-Szeged, în sensul spre România, aşa că dacă un consumator român ar vrea să importe, teoretic, gaze din Vestul continentului, ar trebui să discute tot cu Gazprom, mai întâi. Exemple mai sunt.

Revenind la gazul scos din Marea Neagră, el va ajunge în România şi, cum nu pare a se mai face South Stream, avem marea şansă ca mare parte din el să fie consumat aici, la preţuri ceva mai bune pentru consumatorii români. În ciuda oricăror declaraţii politice, South Stream era o cale excelentă de tranzit către Europa Occidentală a gazului scos din Marea Neagră (Dobrogea e traversată de conducta rusească de tranzit care aduce gazul, via Ucraina, spre Bulgaria şi Turcia, deci infrastructura există deja).

Ruşii ar fi fost obligaţi de reglementările comunitare „să deschidă” puţin conducta şi pentru gazul scos din Marea Neagră. Ca atare, gazul ar fi curs către acei consumatori care ofereau un preţ mai bun decât românii. Cum South Stream nu se mai face, iar capacitatea de export prin Szeged Arad este limitată comparativ cu ce oferea conducta rusească, Exxon şi Petrom vor fi obligate să vândă mare parte din gaz în România pentru că pur şi simplu nu-l pot trimite în altă parte. Iar asta se va vedea cu siguranţă în preţ.

Cum spuneam mai sus, statul român nu a mişcat de multă vreme nimic pentru cetăţenii săi în chestiunea gazului. AGRI, interconectorul care urma să aducă gaz azer în România, via Georgia, continuă să fie o poveste bună de agape cu jurnaliştii, Nabucoo este oficial moartă, iar la Shah Deniz, câmpul din Azerbaidjan care va alimenta într-un final Europa, nici o companie românească nu este prezentă. În schimb, reţeaua de benzinării din România a azerilor de la SOCAR creşte de la lună la lună.
Iar până atunci, chiar şi pentru puţinul gaz pe care România îl mai importă din Rusia, plătim printre cele mai mari preţuri din Europa.