Câştigul salarial mediu net a crescut cu 4 lei în septembrie

Câştigul salarial mediu net a crescut în septembrie, faţă de august, cu 4 lei (0,3%), la 1.538 lei, cele mai mari salarii, de 4.296 lei, fiind înregistrate în extracţia petrolului şi a gazelor naturale, iar cele mai mici, 845 lei, în hoteluri şi restaurante, potrivit datelor anunţate marţi de INS.
Economica.net - mar, 06 nov. 2012, 08:06
Câştigul salarial mediu net a crescut cu 4 lei în septembrie

„Creşterile câştigului salarial mediu net faţă de luna august 2012 din sectorul economic s-au datorat acordării de prime ocazionale (inclusiv prime trimestriale), sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv tichete de masă), dar şi realizărilor de producţii ori încasărilor mai mari (funcţie de contracte)”, se arată într-un comunicat al INS.

Indicatorul a fost mai mare cu 22,4% în extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale, cu 18,6% în fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului, cu 7% – 11,5% în fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice, fabricarea calculatoarelor şi a produselor electronice şi optice, fabricarea produselor textile şi cu 2% – 4% în activităţi de editare, activităţi de spectacole, culturale şi recreative, activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice, activităţi de servicii anexe extracţiei, prelucrarea lemnului fabricarea produselor din lemn şi plută (cu excepţia mobilei; fabricarea articolelor din paie şi din alte materiale vegetale împletite).

Scăderile câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă au fost cauzate de acordarea în luna precedentă a primelor ocazionale, plăţii sumelor din alte fonduri (inclusiv tichete de masă şi tichete cadou). De asemenea, în unele activităţi economice scăderea nivelului câştigului salarial mediu net din luna septembrie a fost cauzată de nerealizările de producţie ori încasările mai mici (funcţie de contracte).

Salariile au scăzut cu 20,8% în alte activităţi extractive, cu 4% – 9% în extracţia minereurilor metalifere, depozitare şi activităţi auxiliare pentru transport, fabricarea altor mijloace de transport, colectarea şi epurarea apelor uzate, industria metalurgică şi cu 2% – 4% în transporturi pe apă, fabricarea produselor din tutun, producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat, tranzacţii imobiliare, fabricarea substanţelor şi a produselor chimice, activităţi auxiliare intermedierilor financiare (inclusiv activităţi de asigurare şi fonduri de pensii), fabricarea băuturilor, fabricarea articolelor de îmbrăcăminte, fabricarea altor produse din minerale nemetalice, activităţi de poştă şi de curier, colectarea, tratarea si eliminarea deşeurilor (inclusiv activităţi de recuperare a materialelor reciclabile; activităţi şi servicii de decontaminare), silvicultură şi exploatare forestieră (inclusiv pescuit şi acvacultură), industria construcţiilor metalice şi a produselor din metal (exclusiv maşini, utilaje şi instalaţii).

În sectorul bugetar s-au înregistrat creşteri ale câştigului salarial mediu net faţă de luna august în învăţământ cu 3,4% ca urmare a acordării sumelor reprezentând plata cu ora a cadrelor didactice; în administraţia publică şi în sănătate şi asistenţă socială s-au înregistrat uşoare creşteri ale câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă (0,4%).

Comparativ cu luna septembrie a anului precedent, câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 5,1%. Indicele câştigului salarial real faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent a fost de 99,8%.

Indicele câştigului salarial real pentru luna septembrie 2012 faţă de luna precedentă, calculat ca raport între indicele câştigului salarial nominal net şi indicele preţurilor de consum, a fost de 99,1%.

Faţă de luna octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost de 118,7%, cu 1,1 puncte procentuale mai mic faţă de cel înregistrat în luna august 2012.

Te-ar mai putea interesa și
Nicuşor Dan: Consiliul General – acord pentru modernizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş
Nicuşor Dan: Consiliul General – acord pentru modernizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş
Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) şi-a dat acordul pentru proiectul privind modernizarea şi eficientizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş, a anunţat Nicuşor......
Lasconi: I-am transmis lui Iohannis că mandatul lui s-a încheiat şi trebuie să-şi dea demisia
Lasconi: I-am transmis lui Iohannis că mandatul lui s-a încheiat şi trebuie să-şi dea demisia
Preşedinta USR, Elena Lasconi, a declarat că la consultările la Cotroceni i-a comunicat preşedintelui Klaus Iohannis ...
Klaus Iohannis nu a desemnat premierul. Negocierile continuă și astăzi. Președintele speră că după numirea președinților celor două camere se va putea face și guvernul
Klaus Iohannis nu a desemnat premierul. Negocierile continuă și astăzi. Președintele speră că după numirea președinților ...
Preşedintele Klaus Iohannis a făcut declarații după consultările pe care le-a avut la Palatul Cotroceni cu partidele ...
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
Valoarea alocaţiilor de stat pentru copii achitate în luna noiembrie 2024 a fost de 1,2 miliarde de lei, iar suma medie ...