Câştigul salarial mediu brut pe economie a ajuns în mai la 4.494 lei şi cel net la 2.704 lei

Câştigul salarial mediu nominal brut s-a situat în mai 2018 la 4.494 lei, cu 0,4% mai mic decât în aprilie 2018, iar cel net la 2.704 lei, în scădere faţă de luna precedentă cu 9 lei (0,3%), potrivit datelor publicate luni de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Economica.net - lun, 09 iul. 2018, 06:45
Câştigul salarial mediu brut pe economie a ajuns în mai la 4.494 lei şi cel net la 2.704 lei

Comparativ cu luna mai a anului precedent, câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 14,4%.

Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice), respectiv de 6.437 de lei, iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante, de 1.554 de lei.

În raport cu evoluţia preţurilor de consum, indicele câştigului salarial real în luna mai 2018, faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, a fost de 108,5%, iar raportat la luna precedentă a ajuns la 99,2%. Faţă de luna octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost de 193,8%, cu 1,5 puncte procentuale mai mic faţă de cel înregistrat în luna aprilie 2018.

Potrivit INS, în cursul anului se înregistrează fluctuaţii ale câştigului salarial determinate, în principal, de acordarea premiilor anuale şi a primelor de sărbători (decembrie, martie/aprilie). Acestea influenţează creşterile sau scăderile în funcţie de perioada în care sunt acordate, conducând, în cele din urmă, la estomparea fluctuaţiilor câştigului salarial lunar la nivelul întregului an.

În luna mai 2018, nivelul câştigului salarial mediu net a înregistrat în activităţile din sectorul economic, în aproape egală măsură, atât scăderi, cât şi creşteri faţă de luna precedentă.

Scăderile câştigului salarial mediu net faţă de luna aprilie 2018 au fost determinate de acordarea în luna precedentă de premii ocazionale (prime trimestriale, anuale, al 13-lea salariu, pentru performanţe deosebite ori pentru sărbătorile de Paşte), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri. De asemenea, scăderile câştigului salarial mediu net au fost cauzate de nerealizările de producţie ori încasările mai mici (funcţie de contracte/proiecte), precum şi de angajările de personal cu câştiguri salariale mici în unele activităţi economice.

Cele mai semnificative scăderi ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat după cum urmează: cu 16,7% în activităţi de asigurări, reasigurări şi ale fondurilor de pensii (cu excepţia celor din sistemul public de asigurări sociale), respectiv cu 15,3% în extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale; între 7,0% şi 12,0% în tranzacţii imobiliare, activităţi de servicii anexe extracţiei, activităţi auxiliare intermedierilor financiare, activităţi de asigurare şi fonduri de pensii, producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat, extracţia cărbunelui superior şi inferior; între 3,0% şi 6,0% în fabricarea substanţelor şi a produselor chimice, depozitare şi activităţi auxiliare pentru transport, fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului, fabricarea hârtiei şi a produselor din hârtie, telecomunicaţii, tipărirea şi reproducerea pe suporturi a înregistrărilor, fabricarea altor produse din minerale nemetalice, construcţii.

Creşterile câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă s-au datorat acordării de prime ocazionale (prime trimestriale, anuale ori pentru performanţe deosebite), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, plăţii sumelor din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv tichete de masă şi tichete cadou). De asemenea, câştigurile salariale medii nete din luna mai au fost mai mari comparativ cu luna precedentă ca urmare a realizărilor de producţii ori încasărilor mai mari (funcţie de contracte/proiecte), cât şi ca urmare a disponibilizării de personal cu câştiguri salariale mici în unele activităţi economice.

Cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat după cum urmează: între 7,5% şi 8,5% în intermedieri financiare (cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale fondurilor de pensii), extracţia minereurilor metalifere, silvicultură şi exploatare forestieră (inclusiv pescuit şi acvacultură); între 3,0% şi 6,0% în fabricarea produselor din cauciuc şi mase plastice, colectarea şi epurarea apelor uzate, fabricarea de mobilă, fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice, prelucrarea lemnului, fabricarea produselor din lemn şi plută (cu excepţia mobilei, inclusiv fabricarea articolelor din paie şi din alte materiale vegetale împletite).

În sectorul bugetar s-au înregistrat uşoare creşteri ale câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă, astfel: învăţământ (+2,1%), sănătate şi asistenţă socială (+1,1%), respectiv administraţie publică (+1,0%)

Te-ar mai putea interesa și
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul controlat în regiunea rusă Kursk, după contraatacul forțelor ruse
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul controlat în regiunea rusă Kursk, după contraatacul forțelor ruse
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul din regiunea rusă Kursk pe care l-a cucerit în urma unei ofensive surpriză în luna august, după ce forţele ruse au organizat mai multe valuri de......
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare solicită autorităților române să blocheze semnarea acordului comercial între Uniunea Europeană și Mercosur
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare solicită autorităților române să blocheze semnarea acordului comercial între ...
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare (AAC) solicită autorităţilor române blocarea semnării tratatului comercial ...
Agricultorii polonezi au blocat un punct de trecere a frontierei de la granița cu Ucraina, pentru a protesta împotriva semnării acordului comercial dintre UE și Mercosur
Agricultorii polonezi au blocat un punct de trecere a frontierei de la granița cu Ucraina, pentru a protesta împotriva ...
Fermierii polonezi au blocat sâmbătă un important punct de trecere a frontierei cu Ucraina pentru a protesta împotriva ...
Investițiile străine directe în Bulgaria au scăzut cu peste 63% în primele nouă luni din 2024
Investițiile străine directe în Bulgaria au scăzut cu peste 63% în primele nouă luni din 2024
Investiţiile străine directe (FDI) în Bulgaria au înregistrat în primele nouă luni din 2024 un flux pozitiv net de ...