Câştigul salarial mediu net a crescut cu 0,3% în iunie, până la 1.687 lei – INS
Potrivit sursei citate, în luna iunie a acestui an, câştigul salarial mediu nominal brut a fost de 2.334 lei, cu 0,3% mai mare faţă de luna mai, în timp ce indicele câştigului salarial real, calculat ca raport între indicele câştigului salarial nominal net şi indicele preţurilor de consum, a fost de 100,6%.
Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale (4.707 lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (981 lei).
În majoritatea activităţilor din sectorul economic, nivelul câştigului salarial mediu net a fost mai mare decât în luna precedentă ca urmare a acordării de premii ocazionale, sume din profitul net, sume din alte fonduri (inclusiv tichete de masă şi tichete cadou) dar şi realizărilor de producţie ori încasărilor mai mari (funcţie de contracte).
Astfel, cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat, în iunie, după cum urmează: cu 12,7% în tipărirea şi reproducerea pe suporturi a înregistrărilor, respectiv cu 10,7% în fabricarea produselor din tutun; între 6% şi 9% în fabricarea băuturilor, telecomunicaţii, extracţia minereurilor metalifere, transporturi pe apă, fabricarea calculatoarelor şi a produselor electronice şi optice, depozitare şi activităţi auxiliare pentru transport; între 3,5% şi 5,5% în fabricarea produselor textile, activităţi de editare, extracţia cărbunelui superior şi inferior, fabricarea hârtiei şi a produselor din hârtie, fabricarea produselor din cauciuc şi mase plastice, fabricarea de maşini, utilaje şi echipamente.
Pe de altă parte, scăderile câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă au fost determinate de acordarea în luna mai de premii ocazionale, sume din profitul net şi din alte fonduri.
Importante diminuări ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale (-14,6%), în activităţi auxiliare intermedierilor financiare (inclusiv activităţi de asigurare şi fonduri de pensii), fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice (între 6% şi 9%), în fabricarea altor mijloace de transport, tranzacţii imobiliare, fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor şi semiremorcilor, repararea, întreţinerea şi instalarea maşinilor şi echipamentelor, industria metalurgică, transporturi terestre şi transporturi prin conducte (între 2% şi 4,5%).
În sectorul bugetar s-au înregistrat uşoare fluctuaţii ale câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă, astfel: învăţământ (0,4%), administraţie publică (-0,1%), sănătate şi asistenţă socială (-0,5%).
Conform statisticii, comparativ cu luna iunie a anului precedent, câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 5%, iar indicele câştigului salarial real faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent a fost de 104,3%.
Datele lunare INS privind câştigul salarial şi efectivul de salariaţi sunt obţinute printr-o cercetare statistică selectivă, pe un eşantion de 22.500 unităţi economico-sociale. Pentru sectorul economic, au fost incluse în cercetare unităţile cu 4 salariaţi şi peste, care reprezintă 91,41% din numărul total al salariaţilor din acest sector, iar eroarea maxim admisă este de +/-3%.