Câştigul salarial mediu net a crescut cu 18 lei, în septembrie, la 2.094 lei. Petroliştii au câştigat cel mai mult

Economica.net
07 11. 2016
bani_6795493_43109100

‘Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale (5.737 lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (1.265 lei). Comparativ cu luna septembrie a anului precedent, câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 14,2%. Indicele câştigului salarial real faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent a fost de 114,9%. Indicele câştigului salarial real a fost de 101,0% pentru luna septembrie 2016 faţă de luna precedentă. Faţă de luna octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost de 159,9%, cu 1,5 puncte procentuale mai mare faţă de cel înregistrat în luna august 2016’, informează INS.

În luna septembrie 2016, în majoritatea activităţilor din sectorul economic, nivelul câştigului salarial mediu net a fost mai mare faţă de luna august 2016.

‘Creşterile câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă s-au datorat acordării de prime ocazionale (inclusiv prime trimestriale, anuale, pentru performanţe deosebite, pentru ‘Ziua petrolistului’), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri, dar şi realizărilor de producţii ori încasărilor mai mari (funcţie de contracte)’, menţionează sursa citată.

Cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale cu 20,6%, respectiv cu 11,2% în fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului. De asemenea, au mai fost creşteri între 4,5% şi 7% în activităţi de servicii anexe extracţiei, fabricarea produselor din tutun, activităţi de editare, fabricarea băuturilor, între 2,0% şi 4,5% în activităţi de asigurări, reasigurări şi ale fondurilor de pensii (cu excepţia celor din sistemul public de asigurări sociale), cercetare-dezvoltare, fabricarea produselor din cauciuc şi mase plastice, activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice, alte activităţi industriale n.c.a., tăbăcirea şi finisarea pieilor (inclusiv fabricarea articolelor de voiaj şi marochinărie, harnaşamentelor şi încălţămintei; prepararea şi vopsirea blănurilor).

‘Scăderile câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă au fost determinate de acordarea în luna august de premii ocazionale (inclusiv premii trimestriale, anuale, de vacanţă ori pentru performanţe deosebite), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri. De asemenea, scăderile câştigului salarial mediu net au fost cauzate de nerealizările de producţie ori încasările mai mici (funcţie de contracte), precum şi de angajările de personal cu câştiguri salariale mici din unele activităţi economice’, mai arată Institutul.

Cele mai semnificative scăderi ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în extracţia cărbunelui superior şi inferior, cu 12,4%, între 5% şi 10% în extracţia minereurilor metalifere, tranzacţii imobiliare, industria metalurgică, telecomunicaţii, între 2% şi 4% în fabricarea altor mijloace de transport, producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat, transporturi pe apă, alte activităţi extractive, colectarea şi epurarea apelor uzate, activităţi auxiliare intermedierilor financiare (activităţi de asigurare şi fonduri de pensii), intermedieri financiare (cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale fondurilor de pensii).

În sectorul bugetar s-au înregistrat creşteri ale câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă în învăţământ (+8%) ca urmare a acordării sumelor reprezentând plata cu ora a cadrelor didactice şi aplicării prevederilor legale pentru personalul plătit din fonduri publice. Uşoare creşteri ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat şi în administraţie publică (+0,8%), respectiv sănătate şi asistenţă socială (+0,3%).