Câştigul salarial mediu net din Bucureşti a crescut la 5.093 lei. Peste 1,064 milioane de salariaţi, la finele lunii mai 2022 – date INS
Câştigul salarial mediu brut, era, la finele lunii mai 2022, de 8.295 lei (7.399 lei în mai 2021), iar cel net de 5.093 lei (4.513 în mai 2021), scrie Agerpres.
Pe de altă parte, la finele lunii mai 2022, în Bucureşti erau înregistraţi 13.487 de şomeri, în scădere cu 1.380 de persoane, comparativ cu perioada similară din 2021. Rata şomajului se situa la 1,1% (1,2% în mai 2021).
Câştigul salarial mediu net, la nivel naţional, s-a situat la 3.928 lei în mai, în scădere cu 1%
Câştigul salarial mediu brut a fost 6.358 lei în mai, cu 85 lei (-1,3%) mai mic decât în luna aprilie, iar câştigul salarial mediu net a fost 3.928 lei, în scădere cu 39 lei (-1%), potrivit datelor publicate marţi de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei, inclusiv activităţi de servicii informatice (9.178 lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (2.120 lei), scrie Agerpres.
Comparativ cu luna mai a anului precedent, câştigul salarial mediu net a crescut cu 12,5%.
În raport cu evoluţia preţurilor de consum, indicele câştigului salarial real a fost 98,3% în luna mai 2022 faţă de luna mai 2021. Indicele câştigului salarial real a fost 97,8% în luna mai 2022 faţă de luna aprilie 2022.
Faţă de luna octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost 222,6%, cu 4,9 puncte procentuale mai mic decât cel înregistrat în luna aprilie 2022.
Potrivit datelor INS, în luna mai 2022, în majoritatea activităţilor din sectorul economic, nivelul câştigului salarial mediu net a scăzut
ca urmare a acordării în lunile precedente de prime ocazionale, drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri.
De asemenea, scăderile câştigului salarial mediu net au fost cauzate de nerealizările de producţie ori încasările mai mici (funcţie de contracte/proiecte), precum şi de angajările de personal cu câştiguri salariale mai mici faţă de medie, din unele activităţi economice.
Cele mai semnificative scăderi ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat după cum urmează: cu 19,2% în extracţia cărbunelui superior şi inferior, cu 17,8% în activităţi de asigurări, reasigurări şi ale fondurilor de pensii (cu excepţia celor din sistemul public de asigurări sociale), respectiv cu 15,3% în fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului.