Câştigul salarial mediu net, în creştere cu 80 lei în luna martie. În ce domenii au fost majorate salariile

Câştigul salarial mediu nominal net a fost, în martie, de 1.706 lei, în creştere faţă de luna precedentă cu 80 lei (4,9%), valorile cele mai mari fiind înregistrate în sectorul fabricării produselor din tutun (7.281 lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (970 de lei), potrivit datelor publicate joi de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Economica.net - joi, 08 mai 2014, 07:18
Câştigul salarial mediu net, în creştere cu 80 lei în luna martie. În ce domenii au fost majorate salariile

În aceeaşi lună, câştigul salarial mediu nominal brut a fost de 2.356 de lei, cu 4,9% mai mare comparativ cu cel din februarie.

În sectorul bugetar, s-au înregistrat creşteri ale câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă în domeniul învăţământului (2,6%), în sănătate şi asistenţă socială (1,7%) şi în administraţie publică (0,8%).

În raport cu evoluţia preţurilor de consum, indicele câştigului salarial real pentru luna martie 2014, faţă de luna precedentă, calculat ca raport între indicele câştigului salarial nominal net şi indicele preţurilor de consum, a fost de 104,9%.

Faţă de luna octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost de 127%, cu 6 puncte procentuale mai mare faţă de cel înregistrat în luna februarie 2014.

În luna martie 2014, în majoritatea activităţilor din sectorul economic, nivelul câştigului salarial mediu net a fost mai mare decât în luna precedentă ca urmare a acordării de premii ocazionale (inclusiv premii trimestriale, anuale, pentru performanţe deosebite ori pentru sărbătorile de Paşte), sume din alte fonduri (inclusiv tichete de masă, tichete cadou şi de vacanţă), realizărilor de producţii ori încasărilor mai mari (funcţie de contracte).

Cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu net au fost: 56,6% în fabricarea produselor din tutun, între 15% şi 20% în fabricarea altor produse din minerale nemetalice, fabricarea produselor din cauciuc şi mase plastice, fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului, extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale; între 10% şi 13% în activităţi de servicii anexe extracţiei, activităţi de asigurări, reasigurări şi ale fondurilor de pensii (cu excepţia celor din sistemul public de asigurări sociale), activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice, telecomunicaţii, fabricarea de maşini, utilaje şi echipamente n.c.a, captarea, tratarea şi distribuţia apei.

Creşteri de între 8% şi 9,5% s-au mai raportat, în martie, faţă de februarie, în activităţi de servicii administrative şi activităţi de servicii suport, fabricarea băuturilor, industria metalurgică, intermedieri financiare (cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale fondurilor de pensii), fabricarea calculatoarelor şi a produselor electronice şi optice, fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor şi semiremorcilor.

Scăderile câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă, din activităţile sectorului economic, s-au înregistrat ca urmare a acordării de prime ocazionale în luna anterioară, a nerealizărilor de producţie ori a încasărilor mai mici (funcţie de contracte), a dificultăţilor financiare cu care s-au confruntat unele unităţi economice, precum şi a angajărilor de personal cu câştiguri salariale mici.

Cele mai semnificative scăderi ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în sectorul transporturilor pe apă (10,4%), în activităţi auxiliare intermedierilor financiare (inclusiv activităţi de asigurare şi fonduri de pensii), prelucrarea lemnului, fabricarea produselor din lemn şi plută, cu excepţia mobilei, fabricarea articolelor din paie şi din alte materiale vegetale împletite (între 4,5% şi 9%), în activităţi de producţie cinematografică, video şi de programe de televiziune (inclusiv înregistrări audio şi activităţi de editare muzicală, activităţi de difuzare şi transmitere de programe), transporturi aeriene (între 2% şi 3%).

Comparativ cu luna martie 2013, câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 5,5%. Indicele câştigului salarial real faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent a fost de 104,4%.

INS precizează că, în cursul anului, se înregistrează fluctuaţii ale câştigului salarial determinate, în principal, de acordarea premiilor anuale şi a primelor de sărbători (decembrie, martie/aprilie). Acestea influenţează creşterile sau scăderile în funcţie de perioada în care sunt acordate, conducând, în cele din urmă, la estomparea fluctuaţiilor câştigului salarial lunar la nivelul întregului an.

Te-ar mai putea interesa și
Județele în care s-au vândut cele mai multe apartamente în primele 11 luni din acest an
Județele în care s-au vândut cele mai multe apartamente în primele 11 luni din acest an
Tranzacțiile cu unități individuale au fost mai multe anul acesta decât în 2023. Creșterea este de 8% pentru primele 11 luni din acest an, potrivit calculelor Economica.net pe baza datelor de......
Încă o companie românească se extinde în toată regiunea. SmartWrap intră în Ungaria, Polonia, Bulgaria și Republica Moldova
Încă o companie românească se extinde în toată regiunea. SmartWrap intră în Ungaria, Polonia, Bulgaria și Republica ...
Piața ambalajelor flexibile din România s-a dublat în ultimii zece ani și a ajuns la circa 250 milioane de euro, urmând ...
Digi lovește din nou în concurență și face încă o mutare strategică pe piața din Spania
Digi lovește din nou în concurență și face încă o mutare strategică pe piața din Spania
Filiala spaniolă a grupului Digi Communications din România își extinde operațiunile în Spania, a doua sa piață după ...
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect direct al taxelor introduse din 2023
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect ...
Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale ...