Căşuneanu a terminat partea sa din autostrada Bucureşti-Ploieşti. Invită statul la recepţie

Economica.net
16 05. 2012
autostrada_pa_co_39491200

“Ca urmare a finalizării lucrărilor la tronsonul km 31+778 la km 46+500, din secțiunea București – Ploiești, parte a autostrăzii A3 Bucureşti-Braşov, Pa&Co International a transmis către Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (C.N.A.D.N.R.) solicitarea de convocare  a comisiei de recepție. C.N.A.D.N.R.  a trimis o echipă de specialiști, în vederea efectuării inspecției tehnice, primul pas din procedura de recepție” se arată într-un comunicat al companiei

“Proiectul a reprezentat una dintre marile provocări pentru Pa&Co International, fiind o lucrare de complexitate ridicată. Cei 14,7 kilometri de cale de rulare construiți au presupus și realizarea unor importante lucrǎri de artǎ: două poduri, şapte pasaje peste autostradă, un pasaj pentru trecerea animalelor și 17 podețe metalice. Sectorul are câte două benzi de circulație pe sens și o bandă de urgență , cu o lăţime utilă a ambelor căi de peste 22 de metri. Realizarea zonelor de protecţie şi a sistemului modern de scurgere a apei au determinat o secţiune finală a autostrăzii de peste 50 de metri între cele două garduri de protecţie” se mai arată în comunicat.
 

“La realizarea acestui sector de autostradă, Pa&Co International a lucrat cu peste 500 de salariați și peste 350 de utilaje aflate în proprietea firmei. Au fost folosite peste patru milioane de metri cubi de materiale (balast, asfalt, beton etc) și au fost montați aproximativ 60 de kilometri de parapeți” mai spun cei de la Pa&Co.

Autostrada Bucureşti-Ploieşti ar fi trebuit finalizată ieri, 15 mai, dar nici acest ultim termen nu a putut fi respectat. Ministerul Transporturilor nu a putut furniza un nou termen de finalizare.