Căşuneanu şi Voicu, dispută în sala de judecată
„Direcţia naţională de sănătate era DNA. Pe mine nici nu mă interesa. Când e vorba de caiet, e vorba de condică. Nu e discuţie medicală, era despre dosar, am intrat în joc şi eu de prost! Doamna judecător, prost nu sunt, în loc de doctor vorbea de judecătoare! Erau doar vorbe, îs convins ca n-a intervenit la nimeni. Nu are legătură cancerul soţiei şi cu cancerul ăsta, să mă ia dracu’!”, a spus Căşuneanu.
Voicu îşi menţine declaraţiile iniţiale. „Nu este adevărat. În interceptările DNA în foarte multe locuri nu este vocea mea. I-am făcut legătura la mai mulţi medici, vorbeam despre doctori, nu despre judecători.”, susţine Voicu.
În schimb, cei doi sunt de acord că interceptările pe care procurorii le-au prezentat miercuri instanţei nu sunt complete.
Potrivit lui Căşuneanu, convorbirile telefonice codate vizau un caz judecat la ÎCCJ prin care omul de afaceri din Bacău a contestat o licitaţie pierdută şi l-ar fi rugat pe Voicu să intervină la judecătorul Florin Costiniu.
Scandalul de corupţie legat de Cătălin Voicu a izbucnit la începutul anului 2010, când procurorii anticorupţie l-au acuzat pe senatorul PSD că a intervenit pe lângă judecătorul ÎCCJ Florin Costiniu pentru ca acesta să dea o sentinţă favorabilă lui Costel Căşuneanu.
Căşuneanu i-ar fi dat lui Voicu 200.000 de euro pentru a obţine sentinţa dorită, însă omul de afaceri a susţinut că suma era doar un împrumut pe care l-a acordat senatorului.