Cât ar mai putea dura dosarul Trofeul Calităţii

O sentinţă definitivă în privinţa lui Adrian Năstase în dosarul "Trofeul Calităţii" ar mai putea dura circa un an. Conform estimărilor juriştilor consultaţi de RTV.NET, cel mai devreme, o sentinţă la apelul pe care vrea să-l formuleze Adrian Năstase poate surveni în vară. Pe de altă parte, există variabile care pot prelungi procesul. În mod cert însă, nu va mai avea durata procesului pe fond în care Năstase a fost condamnat la doi ani.
Economica.net - mar, 31 ian. 2012, 15:37

Fiind vorba de un caz în care este judecat un fost ministru, există doar două instanţe, ambele în cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţiei. Astfel că Năstase mai are doar o singură variantă de evitare a executării celor doi ani la care a fost condamnat.

Avocatul Ioan Chelaru, senator PSD, a prezentat scenariul optimist din punct de vedere al duratei, în care termenii sunt respectaţi. „Depinde de cât de rapid va fi prezentată motivaţia, în primul rând. În mod normal, ar trebui să vină în 15 zile, după care Adrian Năstase poate cere apelul. Apoi, primul termen fixat ar trebui să fie la o lună şi jumătate de la depunerea apelului”, a declarat Chelaru pentru RTV.NET.

Senatorul PSD crede că nu există motive pentru ca durata judecării apelului să se prelungească excesiv. „Fiind vorba de un apel, nu se mai administrează probe noi aşa că noul complet de judecată, care acum va avea cinci judecători, ar putea să se pronunţe cam în două-trei luni de la începerea propriu-zisă a procesului”, a adăugat Chelaru.

Sergiu Andon, deputat PC, exclude şi el o durată a apelului apropiată de cea a procesului pe fond. În schimb, Andon are dubii în privinţa respectării termenelor fixate de lege. „Eu aştept motivarea unei hotărâri într-un caz pe care l-am avut de un an de zile, iar în dosarul lui Adrian Năstase este vorba de o hotărâre foarte laborioasă, voluminoasă pentru că este o cauză complexă”, a spus Andon.

În schimb, dacă lucrurile decurg normal, o sentinţă este de aşteptat la sfârşitul verii sau începutul toamnei. „Sunt două variabile care pot determina prelungirea peste acest interval: durata redactării motivării instanţei pe fond şi durata expertizării, dacă la apel se va decide o a treia expertiză în dosarul ‘Trofeul Calităţii’, care să le împace pe cele două de la instanţa de fond”, a conchis Sergiu Andon.

Senatorul Dan Şova (PSD) nu vede nici el drept probabilă o prelungire a recursului dincolo de câteva luni. „Nu mai poate dura ca la instanţa de fond. Singurul lucru care poate bulversa recursul poate fi o decizie a completului de 5 judecători ca prima instanţă să rejudece procesul pe fond.

Însă Şova nu crede că Adrian Năstase ar invoca erori pe procedură în această cauză. „La cum îl cunosc eu şi ştiind că este nevinovat, nu cred că va recurge la aşa ceva”, a mai spus Şova.

Pentru preşedintele Comisiei juridice a Camerei Deputaţilor, Daniel Buda (PDL), problema duratei apelului este atât de complexă încât orice estimare o consideră hazardată. „Nu cred că se poate face o estimare. Depinde de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de cât timp va lua motivarea, depinde de atât de multe lucruri încât e ca şi cum aş răspunde la întrebarea dacă sunt sigur că va ploua peste trei săptămâni”, a spus Buda.

Te-ar mai putea interesa și
Ministerul italian de Externe și aeroportuile din Milano, ținte ale unui atac cibernetic
Ministerul italian de Externe și aeroportuile din Milano, ținte ale unui atac cibernetic
Ministerul de Externe italian şi alte obiective din Italia, printre care două aeroporturi din Milano, au fost sâmbătă ţintele unui atac cibernetic, a anunţat Agenţia Italiană pentru......
Doi miliardari greci, prezenți deja în România printr-o cunoscută firmă listată la Bursă, vor să producă curent electric. Unde va fi amplasat parcul fotovoltaic
Doi miliardari greci, prezenți deja în România printr-o cunoscută firmă listată la Bursă, vor să producă curent ...
Doi miliardari greci, prezenți deja în România în industria producătoare de tâmplărie de aluminiu printr-o companie ...
Loteria Română vrea să cumpere servicii de procesare a plăților electronice, pentru care a bugetat aproape 1 milion de lei
Loteria Română vrea să cumpere servicii de procesare a plăților electronice, pentru care a bugetat aproape 1 milion ...
Compania Naţională Loteria Română vrea să contracteze, cu 946.741 lei, fără TVA, servicii de procesare a plăţilor ...
MAI: 11 persoane aflate în situații de risc au fost salvate în ultimele 24 de ore
MAI: 11 persoane aflate în situații de risc au fost salvate în ultimele 24 de ore
Efective ale Ministerului Afacerilor Interne au salvat, în ultimele 24 de ore, 11 persoane aflate în situaţii de risc, ...