Cât câştigă un lucrător comercial la Kaufland

Economica.net
28 05. 2016
kaufland_26062100

În cadrul companiei există trei grile salariale, astfel că după fiecare an salariul poate creşte şi în funcţie de vechime. Mai mult, se plătesc şi orele lucrate suplimentar.

Începând cu luna ianuarie 2016, salariul minim în Kaufland a ajuns la 1.300 lei brut, pentru 12 salarii anuale, la care s-au adăugat aproximativ 197 lei brut bonuri de masă, acordate angajaţilor încă din prima zi de lucru, scrie Mediafax. 

„Pentru a doua oară în acest an, începând cu data de 1 mai, salariul minim la nivel de companie va creşte în oraşele mici la 1.650 lei brut, iar în Bucureşti, începând cu data de 1 iunie, la 2.100 lei brut, aici fiind incluse şi tichetele de masă oferite încă din prima zi de lucru fiecărui angajat”, au mai spus reprezentanţii companiei, citează Mediafax.