Cât costă bagajul la Wizz Air, Ryanair, Blue Air, Lufthansa, Air France și alte companii

24 09. 2021
bagaje aearoport

Pentru pasagerii care călătoresc pentru întâlniri de afaceri, care nu au de luat bagaje multe, companiile aeriene, atât cele low-cost, cât si cele de linie, oferă bilete de avion în care este inclus doar un bagaj mic, care să aibă între opt și 10 kg, în funcție de compania aeriană. Spre exemplu, la Austrian Airlines și Lufthansa, care fac parte din același grup, cel mai ieftin bilet de avion are inclus doar un bagaj mic, de 8 kg, în timp ce la Ryanair e acceptat un bagaj cu dimensiunile de 40x25x20 cm, adică cât un rucsac sau o geantă mai mare, care încape sub scaun.

Taxele pe bagaje sunt importante pentru o companie aeriană, mai ales cele care funcționează pe modelul ultra low cost, cum sunt Wizz Air sau Ryanair. Mai mult de jumătate din banii pe care îi face Wizz Air, spre exemplu, provin din aceste taxe de bagaje sau din cele pe locurile în avion și alte servicii.

Cât costă bagajul la cea mai mare companie din Europa

Ryanair acceptă fără nicun cost doar un bagaj cu dimensiunile de 40x25x20 cm, adică cât un rucsac sau o geantă mai mare. Pentru un troler, care poate cântări cel mult 10 kg, cu dimensiunea de 55x40x20 cm, compania taxează de la 6 euro bagajul, în funcție de zbor. Pentru ruta București-Roma Ciampino, tariful este de 13 euro pentru fiecare zbor, iar trolerul poate fi luat în cabină. Un bilet dus-întors înseamnă o taxă suplimentară pentru bagaj de 26 de euro. Un bagaj mai mare, de 20 kg costă pentru această rută 26 de euro pentru un singur zbor, deci un total de 52 de euro pentru bagajul la cală. Atenție! Dacă la aeroport depășiți normele impuse de companie pentru bagajul de cabină, veți fi taxat cu 70 de euro.

Beneficii cu prioritate

La Wizz Air este permis gratuit la bordul aeronavelor un bagaj de cel mult 10 kg, adică un rucsac care să și încapă sub scaun. La achizițiile cu Wizz Priority, pe lângă acest rucsac, este permis și un troler de cel mult 10 kg. Pe lângă aceste două bagaje, cele suplimentare se plătesc. Un bagaj suplimentar de 10 kg costă 30 de euro pentru un zbor dus-întors de la București la Madrid. Pentru un bagaj de 20 kg, tariful crește la 40 de euro pentru ambele zboruri. Aproape 60 de euro este tariful pentru un bagaj și mai mare, de până la 32 de kg. Un pasager poate lua cu el cel mult șase bagaje la cală.

Dacă alegeți Blue Air, un rucsac cu dimensiunile de 40x30x20 cm poate fi luat gratuit în avion. La fel ca și la Wizz Air, dacă cumpărați Priority Boarding  sau BlueBIZ, atunci mai puteți duce la bordul avionului un troler, dar care să nu depășească 10 kg. Pentru bagajele suplimentare, cumpărate adițional, veți plăti 60 de euro pentru unul de 23 de kg, pentru un zbor dus-întors pe ruta București-Frankfurt. 70 de euro este taxa pentru bagajul de cel mult 32 de kg.

Tarife cu bagaj inlcus

Deși TAROM are mai multe clase de tarife, cel mai ieftin include bagajul de cală de 23 de kg, dar și cel de 10 kg în cabină. Așa că, indiferent că aveți nevoie sau nu de bagaj, prețul este același. La fel se întâmplă și la Qatar Airways. Cel mai mic tarif pentru București-Doha include și un bagaj de cală de 25 de kg și unul de șapte kg în avion.

Cât plătești în plus pe bagaj

Austrian Airlines și Lufthansa, care fac parte din același grup, au același tarif pentru un bagaj de 23 de kg: 25 de euro pentru fiecare zbor. Bagajul de cală nu este inclus în cel mai ieftin tarif pe care cele două companiile le oferă, și poate fi achiziționat și ulterior, tot online. Dacă ajungeți în aeroport și vă dați seama că defapt aveți nevoie să plătiți, prețul va fi de 50 de euro. Pentru bagajele și mai mari, cu o greutate cuprinsă între 23 și 32 de kg, prețul este de 50, respectiv 100 de euro/bagaj.

Air France permite la bordul avioanelor un bagaj gratuit cu o greutate de 12 kg. Pentru un bilet cu bagaj de 23 de kg care trebuie lăsat la cală, compania percepe 25 de euro pentru fiecare zbor, pentru ruta București-Paris. Bagajul este singurul serviciu inclus de companie în următoarea clasă tarifară, de la Light la Standard.

KLM permite pentru biltele la clasa Economy un bagaj cu dimensiunile de 55x35x25 cm și o geantă cu dimeniunile de 40x30x 15 cm și pot avea o greutate combinată de cel mult 12 kg. Dar, pentru un bagaj de 20 kg, diferența de preț dintre biletul cel mai ieftin și cel cu bagaj de cală inclus este de 30 de euro pentru zborurile pe ruta București-Amsterdam.

Tarife piperate

La FlyDubai, cel mai mic preț la biletul de avion include doar un bagaj de mână de șapte kg. Pentru restul bagajelor, tarifele sunt destul de mari: 80 de euro pentru 20 de kg, 90 de euro pentru bagajul de 30 kg, și 100 de euro pentru cel de 40 de kg.

Aegean Airlines permite un bagaj de 8 kg în cabină, iar pentru ce se depășește, prețul pornește de la 25 de euro, în funcție de perioade. Plătiți mai mult dacă alegeți să achitați bagajul la aeroport, de la 35 de euro, sau la poartă, de la 50 de euro/bagaj.

La bordul avioanelor LOT Polish Airlines pasagerii pot urca cu un bagaj gratuit de 8 kg pentru cel mai ieftin bilet de avion. Pentru un bagaj extra, de 23 de kg, taxa este de 25 de euro pentru un singur sens de zbor.