Cât costă instalarea unei centrale de apartament, cum trebuie aleasă, şi în cât timp se amortizează investiţia

Odată cu trecerea anotimpului rece, furnizotii de energie termică au oprit alimentarea cu căldură a blocurilor, iar cine doreşte să se debranşeze poate să o facă. E-nergia.ro arată cât costă achiziţia unei centrale termice murale, ce lucrări presupune instalarea şi în cât timp se amortizează investiţia, potrivit estimărilor celui mai important vânzător de centrale termice din România
Economica.net - mie, 03 mai 2017, 07:51
Cât costă instalarea unei centrale de apartament, cum trebuie aleasă, şi în cât timp se amortizează investiţia

Costurile instalării unei centrale termice de apartament pornesc de la 3.200 de lei și pot ajunge până la aproximativ 7.800 lei, în cazul în care vorbim de o primă instalare, pentru un apartament mediu de 80 mp, potrivit estimărilor Ariston Thermo România, liderul pieţei locale de centrale termice şi boilere electrice.

În medie, românii plătesc cca. 3.200 de lei pentru o centrală termică în condensare, cel mai achiziționat model fiind cel de 24 kw, ideal pentru un apartament cu o suprafață de până la 100 mp. Dincolo de tarifele efective ale centralei termice, în funcție de tipul de instalare, costurile sunt diferite, pentru că mai trebuie făcute şi alte lucruri.

Amortizarea investiţiei depinde şi ea, de oraşul în care locuiţi, sau dacă sunteţi la prima centrală sau o înlocuiţi pe cea existentă

Vedeţi aici ce tip de centrală să alegeţi, care sunt costurile pentru fiecare, şi în câţi ani vă recuperaţi banii.

Te-ar mai putea interesa și
A murit iubitul Mihaelei Rădulescu, Felix Baumgartner, singurul om care a sărit din stratosferă.  A căzut cu parapanta
A murit iubitul Mihaelei Rădulescu, Felix Baumgartner, singurul om care a sărit din stratosferă. A căzut cu parapanta
Doliu în lumea sportului, după ce Felix Baumgartner s-a stins din viață la 56 de ani. Austriacul a suferit un accident de parapantă în Italia, potrivit RomaniaTV....
Bursa de la București a închis în creștere pe majoritatea indicilor ședința de tranzacționare de joi
Bursa de la București a închis în creștere pe majoritatea indicilor ședința de tranzacționare de joi
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere pe majoritatea indicilor şedinţa de tranzacţionare de joi iar ...
Congo a încheiat un contract de sponsorizare de 40 de milioane de euro cu clubul de fotbal FC Barcelona
Congo a încheiat un contract de sponsorizare de 40 de milioane de euro cu clubul de fotbal FC Barcelona
Republica Democratică Congo a convenit să achite peste 40 de milioane de euro sub forma unei înţelegeri de sponsorizare ...
Barcelona își va reduce capacitatea de primire a navelor de croazieră
Barcelona își va reduce capacitatea de primire a navelor de croazieră
Municipalitatea din Barcelona a anunţat joi că, până în 2030, îşi va reduce capacitatea de primire a navelor de croazieră, ...