Cât costă protecția și transportul șefului Facebook. Compania a cheltuit peste 23 de milioane de dolari pentru Mark Zuckerberg personal
În 2018, Facebook a cheltuit în acest scop circa 20 de milioane de dolari, iar în 2017 suma de 9,1 milioane de dolari, notează News.ro, citâd sursa amintită.
Salariul anual al lui Zuckerberg a rămas la 1 dolar în 2019.
Fondurile includ aproximativ 10,463 de milioane de dolari pentru ”costuri legate de securitatea personală a lui Zuckerberg la locuinţa sa şi în timpul călătoriilor personale”.
Alte 10 milioane de dolari au fost necesare pentru protejarea lui Zuckerberg şi a familiei acestuia. Prin comparaţie, în 2018 Facebook a cheltuit 9,95 de milioane de dolari pe securitate privată şi 7,5 milioane de dolari în 2017.
Documentul mai arată că Zuckerberg a avut nevoie de 2,95 de milioane de dolari pentru călătorii private cu avionul. În 2018, costurile de acest tip s-au ridicat la 2,59 de milioane de dolari, iar în 2017 la 1,52 de milioane de dolari.