Firmele vor primi bani de la stat ca să angajeze 3.000 de ucenici în 2012

Ministerul Muncii estimează pentru 2012 crearea a circa 3.000 de locuri de muncă pentru ucenici, cu o durată medie de un an de zile. Statul va plăti doar în 2012 circa 10,8 milioane de lei pentru cele 3.000 de joburi nou create.
Economica.net - mar, 07 feb. 2012, 06:21
Firmele vor primi bani de la stat ca să angajeze 3.000 de ucenici în 2012

Informaţia apare în Ordonanţa de Urgenţă privind reglementarea unor măsuri financiare în vederea susţinerii uceniciei la locul de muncă.

Cel mai mare deficit de personal la nivel naţional este cel de muncitori calificaţi, potrivit unui studiu Manpower din toamna lui 2011. În acest context, legea uceniciei îşi propune, cel puţin declarativ, să susţină angajatorii care vor să formeze şi angajeze tineri ucenici, inclusiv în meserii tradiţionale.

Concret, angajatorii care vor înrola şi forma tineri ucenici pentru minimum 1 an de zile, vor primi o subvenţie de 300 de lei pe lună, pe durata contractului de ucenicie, pentru fiecare ucenic angajat.
Până în prezent, 6 agenţii judeţene pentru ocuparea forţei de muncă au primit solicitări pentru 121 de contracte de ucenicie.

Ce spune legea uceniciei

Angajatorii care recrutează tineri între 16 şi 25 de ani, şi le oferă contract de ucenicie de maximum 3 ani, câştigă 300 de lei lunar, pe toată durata contractului, per angajat. Ucenicii vor învăţa şi vor practica meserii tradiţionale (şi nu numai), pentru ca la finalul contractului, angajatorul să plătească evaluarea şi autorizarea competenţelor lor, potrivit legii uceniciei.

Prin contractul de ucenicie, tinerii pot obţine un loc de muncă cu o durată între minimum un an şi maximum 3 ani de zile. Perioada de probă la care poate fi supus ucenicul nu poate fi mai mare de 30 de zile.
Angajatorul trebuie să-i asigure ucenicului o pregătire teoretică şi practică sau numai pregătire practică. La finalul colaborării, angajatorul este obligat să înscrie ucenicul la un Centru Autorizat de Evaluare şi Certificare a Competenţelor Profesionale, de unde acesta primeşte un atestat. Toate costurile de evaluare sunt suportate de angajator.
Legea elimină obligativitatea angajatorului de a obţine autorizaţia şi atestatul de maistru de ucenicie. Angajatorul va trebui să desemneze o persoană care să coordoneze ucenicia la locul de muncă. Coordonatorul de ucenicie trebuie să fie salariatul angajatorului, care organizează ucenicia la locul de muncă.

Contract de muncă cu o durată de 1-3 ani

Durata contractului de ucenicie se stabileşte funcţie de ocupaţia/calificarea pentru care urmează să se pregătească ucenicul, şi de competenţele dobândite anterior de către acesta.
Durata contractului de ucenicie nu poate fi mai mică de un an de zile, în cazul în care ucenicia se organizează pentru dobândirea unei calificări de nivel 1, 2 ani – pentru nivelul 2; şi 3 ani – pentru nivelul 3.

Cât vor câştiga ucenicii

Salariul de bază lunar stabilit prin contractul de ucenicie la locul de muncă este cel puţin egal cu salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată în 2012, respectiv 700 de lei.

Ce câştigă angajatorul?

Angajatorul va primi 300 de lei lunar, pe toată durata contractului de ucenicie. Astfel, primeşte lunar o sumă egală cu 60% din valoarea indicatorului social de referinţă al asigurărilor pentru şomaj şi stimulării ocupării forţei de muncă, prevăzut de Legea nr. 76/2002 (în prezent este în cuantum de 500 de lei).

Ocupaţiile pentru care se poate organiza ucenicia la locul de muncă sunt cele cuprinse în Clasificarea Ocupaţiilor din România.

Te-ar mai putea interesa și
BCE va lua măsuri împotriva creditorilor care ignoră solicitările de remediere făcute de supervizori
BCE va lua măsuri împotriva creditorilor care ignoră solicitările de remediere făcute de supervizori
Banca Centrală Europeană intenţionează să ia măsuri contra creditorilor care se ocupă lent de remediile solicitate de supervizori, după sporirea frustrărilor cauzate de lipsa de reacţie,......
Update 2: Guvernul a depus jurământul la Palatul Cotroceni. Cabinetul Ciolacu a primit votul de încredere al Parlamentului. Votul de învestire a Guvernului s-a încheiat. Ce decalarații au făcut Ciolacu, Drulă, Simion, Coarnă (SOS) și Gavrilă (POT)
Update 2: Guvernul a depus jurământul la Palatul Cotroceni. Cabinetul Ciolacu a primit votul de încredere al Parlamentului. ...
Update 2: Miniştrii Cabinetului Ciolacu au depus, luni seară, jurământul de credinţă în faţa preşedintelui Klaus ...
Premier Energy a câștigat despăgubiri de aproximativ 4 milioane de euro și dobânzi legale penalizatoare în urma unui proces intentat pentru neexecutarea unui contract încheiat pe piața PCCB-BC
Premier Energy a câștigat despăgubiri de aproximativ 4 milioane de euro și dobânzi legale penalizatoare în urma unui ...
Casa de avocatură RTPR (Radu Tărăcilă Pădurari Retevoescu) anunță că a reprezentat cu succes compania Premier Energy ...
Tanczos Barna: Cu siguranţă trebuie să evităm creşterile de taxe şi impozite. Este obiectivul meu primordial cu toate că cifrele anului 2024 ne pun într-o situaţie provocatoare
Tanczos Barna: Cu siguranţă trebuie să evităm creşterile de taxe şi impozite. Este obiectivul meu primordial cu toate ...
Ministrul propus pentru preluarea portofoliului la Ministerul Finanţelor, Tanczos Barna, a declarat, luni, că România ...