Cât de corupţi sunt medicii în Germania?

Beneficiază medicul meu de avantaje materiale, atunci când prescrie un medicament de la o anumită firmă? Îmi poate recomanda doctoriţa o anumită farmacie?
Economica.net - vin, 04 ian. 2013, 20:13
Cât de corupţi sunt medicii în Germania?

Casele de sănătate solicită adoptarea unui cadru legal, prin care medicii corupţi să poată fi traşi la răspundere. În iunie anul trecut, Curtea Federală de Justiţie decidea că pedepsirea medicilor acuzaţi de aceptarea unor avantaje în schimbul administrării medicamentelor produse de anumite firme nu este posibilă. Judecătorii au tras atunci un semnal de alarmă, cerând politcienilor să acopere această lacună legislativă. Actualul ministru federal al sănătăţii, liberal-democratul Daniel Bahr, nu a luat nici o decizie în acest sens. La mijlocul acestei săptămâni, purtătoarea lui de cuvânt declara că nu vor lucra sub presiune, întrucât tema este una complexă.

Sistemul de sănătate din Germania este cu adevărat complex. El oferă însă şi posibilităţi de a obţine avantaje materiale. Avocatul Malte Passarge, şeful asociaţiei anti-corupţie „Pro Honore”, se referă la colaborarea dintre farmacii şi medici. În cazul în care un medic îşi trimite pacientul suferind de cancer la o anumită farmacie pentru a-şi procura medicaţia necesară, câştigul ar fi putea fi împărţit cu medicul care a făcut recomandarea. Şi colaboarea cu concernele farmaceutice este tot mai intens criticată: „există deja o anumită uzanţă în domeniul medical”, dezvăluie  Passarge într-o discuţie cu Deutsche Welle, dat fiind că „branşa medicală în Germania este cea mai mare, depăşind chiar construcţiile de automobile.”

Epidemie sau caz unic?

Care sunt însă avantajele pe care le acceptă, dacă le acceptă, medicii din Germania? Dovezile sunt greu de obţinut, mai adaugă Passarge. Medicii ar putea fi descoperiţi doar accidental, de exemplu, prin analizarea declaraţiilor de impozit. Jens Spahn, expert pe probleme de sănătate din partea creştin-democraţilor, apreciază, într-o declaraţie acordată publicaţiei „Frankfurter Allgemeinen Zeitung”, că numărul medicilor corupţi ar fi de ordinul miilor. Şi Wolfgang  Wodarg, fost parlamentar social democrat şi expert pe probleme de sănătate în cadrul Trasparency International precizează :”criminologii susţin că numărul cazurilor de corupţie în sistemul medical este net superior cazurilor din domeniul construcţiilor.”

Singurele în măsură să îi judece pe medicii acuzaţi de corupţie şi chiar să le retragă dreptul de liberă practică, sunt tribunalele de muncă. Până acum însă nu a existat nici un caz dovedit, a declarat pentru DW şeful Camerei Federale a Medicilor Ulrich Montgomery. Dimensiunea fenomenului nu este atât de mare, deşi au existat câteva amenzi consistente. Camera Medicilor nu monitorizează însă numărul concret al cazurilor ajunse în atenţia tribunalelor.  Pentru zona din Nordul Rinului, care cuprinde şi oraşele mari Düsseldorf şi Köln, statistica din anul 2011 se referă la şapte amenzi de până la trei mii de euro şi la câteva avertismente. Nici unui medic nu i s-a retras însă dreptul de liberă practică.

Montgomery consideră că este loc de îmbunătăţiri, dar nu este de acord cu aplicarea dreptului penal şi social : „dreptul de a profesa al medicilor este un instrument bun pe care l-am mai putea şlefui”. Montgomery are în vedere facilitarea modalităţilor de a acţiona pentru membrii Camerei Medicilor şi ai Tribunalelor Profesionale, care în prezent nu reuşesc să obţină informaţiile şi documentele necesare unei eventuale anchete. Citește articolul

Te-ar mai putea interesa și
Ofensivă a Google cu asistentul său AI Gemini, care va fi prezent pe televizoare, mașini sau ceasuri smart
Ofensivă a Google cu asistentul său AI Gemini, care va fi prezent pe televizoare, mașini sau ceasuri smart
Google a anunțat că asistentul AI Gemini va fi prezent pe mult mai multe tipuri de dispozitive, de la unele mari, până la cele foarte mici, inclusiv pe televizoare, mașini și ceasuri smart,......
Kaufland anunță promoții în toate magazinele din țară. Mesaj către toți clienții
Kaufland anunță promoții în toate magazinele din țară. Mesaj către toți clienții
Începând cu luna mai, Kaufland România lansează campania „Magazinul tău preferat e vecinul tău bun”, o inițiativă ...
Rubio nu vede o soluţie militară la războiul din Ucraina şi spune că Trump doreşte să pună capăt conflictului
Rubio nu vede o soluţie militară la războiul din Ucraina şi spune că Trump doreşte să pună capăt conflictului
Secretarul de stat american Marco Rubio a declarat joi că nu există o soluţie militară la războiul din Ucraina, dar ...
6 din 10 angajați români spun ca au dificultăți emoționale, în principal pentru că ei câștigă insuficient
6 din 10 angajați români spun ca au dificultăți emoționale, în principal pentru că ei câștigă insuficient
63,6% dintre participanții la cel mai recent sondaj eJobs spun că în acest moment trec printr-o perioadă dificilă din ...