Studiu: Ponderea românilor fericiți este sub media globală. În România contează mai mult situația financiară personală, după sănătate și familie
61% dintre români se declară oarecum fericiți sau foarte fericiți, ponderea celor mulțumiți de viața lor fiind mai mare în țara noastră decât în Polonia (65%) sau Ungaria (51%), arată un studiu realizat de Ipsos, cel mai mare grup de cercetare prezent în România, cu peste 1.000 de angajaţi.
Comparativ cu media globală, există o polarizare în rândul adulților din estul Europei când vine vorba de fericire.
În medie la nivel global, doi din trei oameni (67%) consideră că sunt fericiți. La acest capitol, cel mai bine stau cetățenii din Țările de Jos, 86% declarându-se oarecum fericiți sau foarte fericiți. Clasamentul celor mai fericiți cetățeni este completat de Australia (85%), China și Marea Britanie (83%, fiecare), precum și India (82%).
La polul opus se află cetățenii din Turcia (42%), urmați de Argentina (48%) și Ungaria (51%).
În Turcia, ponderea celor care se declară fericiți se află pe un trend puternic descrescător. Față de 2020, proporția acestora a scăzut cu 17 puncte procentuale, iar față de acum 10 ani, respectiv cu 47 puncte procentuale.
Fericirea cetățenilor polonezi se află și ea pe un trend descendent, reducându-se cu 3pp față de valul trecut, respectiv 6pp față de 2019. În același timp, proporția polonezilor care se consideră fericiți se află, pentru prima oară din 2017, sub media globală.
Pe plan global, nivelul mediu de fericire a cetățenilor celor 30 de țări investigate a crescut cu 4 puncte procentuale față de mijlocul lui 2020, respectiv cu 3 puncte față de mijlocul lui 2019. În ultimii 10 ani, însă, nivelul global de fericire a scăzut cu 10 puncte procentuale (de la 77% în 2011 la 67% acum).
Față de 2020, Ungaria înregistrează o creștere cu 6pp a ponderii celor care se declară fericiți, în timp ce Rusia se află la un nivel uşor mai scazut (-2pp).
Ce îi face pe oameni fericiți
Studiul Ipsos a investigat 31 de potențiale surse ale fericirii. În comparație cu rezultatele valului anterior (august 2020), importanța lucrurilor care i-ar putea face fericiți pe oameni a rămas relativ aceeași. Atributele care au înregistrat cele mai mari schimbări sunt: O nouă conducere politică în țara mea (57% acum, față de 53% în valul trecut) și Să mă mut într-o altă țară (46% față de 42%).
Comparând rezultatele cu cele de dinaintea pandemiei de COVID-19 (iunie 2019), observăm că au căpătat importanță mai multe atribute legate de aspecte sociale și spiritualitate, care ii fac sau i-ar putea face pe oameni să fie oarecum fericiți sau foarte fericiți cu viața lor:
- Să fiu iertat(ă) pentru ceva ce am făcut (71% acum, față de 63% înainte de pandemie);
- Să găsesc pe cineva cu care să fiu împreună (70% față de 63%);
- Să iert pe cineva pentru ceva (71% față de 65%);
- Timpul petrecut pe rețelele de socializare (48% față de 42%);
- Bunăstarea mea religioasă sau spirituală (62% față de 57% înainte de pandemie).
Ce îi face pe români fericiți
În România, cele mai importante motive de fericire sunt asemănătoare cu cele la nivel mondial, însă situația financiară personală se află mai sus în clasament, după sănătate și familie.
Femeile din România tind să aprecieze că sănătatea are un efect asupra fericirii lor într-o măsură semnificativ mai mare decât bărbații:
- Sănătatea şi bunăstarea mentală (77% femeile față de 50% bărbații)
- Sănătatea şi bunăstarea fizică (68% femeile față de 59% bărbații)
În același timp, bărbații acordă o importanță mai mare unei vieți sexuale bune (44% față de 20% în rândul femeilor).
Dintre toate sursele investigate, timpul petrecut pe rețelele de socializare are cea mai redusă importanță în a-i face pe români foarte fericiți (15%) – o pondere similară cu cea înregistrată la nivel mondial (13%).
Studiul Ipsos a fost realizat online în perioada 19 noiembrie – 3 decembrie 2021, pe un eșantion de 20.504 de respondenți, cu vârste între 18-74 de ani (Statele Unite, Canada, Malaezia, Africa de Sud și Turcia), 21-74 de ani (Singapore), respectiv 16-74 în alte 24 de țări (inclusiv România).
Datele sunt ponderate astfel încât compoziția eșantionului fiecărei țări să reflecte cel mai bine profilul demografic al populaţiei adulte conform celor mai recente date statistice.
Grupul internaţional de origine franceză Ipsos ocupă locul 3 global în domeniul cercetării de piaţă, este listat la Bursa din Paris şi este prezent în 90 de ţări.