Cât de mare e pericolul unei crize imobiliare în România
„O criză depinde numai de existența unei alte crize globale sau europene. România nu se confruntă cu o criză proprie în viitorul apropiat. De fapt, ne așteptăm să vedem o creștere, iar viteza cu care va evolua piața depinde de capacitatea României de a se promova mai bine ca un loc stabil pentru a face afaceri”, spune Tim Wilkinson partner Capital Markets Cushman&Wakefield Echinox.
Cel mai expus segment e cel rezidențial, unde decizia de cumpărare e la persoanele fizice, iar pentru majoritatea achiziția unei locuințe e cea mai importantă cheltuială. De aceea, acesta e bine cumpănită și amânată dacă economia nu prezintă foarte multe garanții de stabilitate.
De altfel, potrivit imobiliare.ro, pe parcursul primului trimestru al anului 2019, aproximativ 164.000 de potențiali cumpărători au căutat apartamente și case scoase la vânzare, cu 20% mai puțini decât în perioada similară din 2018, trend descrescător ce poate fi observat în toate marile orașe.
„Toate sectoarele sunt expuse riscului, dacă există ceea ce am denumi drept criză. În afară de o astfel de criză, sectorul rezidențial este mai predispus la o corecție, însă acest lucru este strâns legat de anumite părți ale pieței unde raportul calitate-preț este dezechilibrat. În general, proiectele premium și de înaltă calitate din toate sectoarele de preț ar trebui să înregistreze noi creșteri pe termen scurt, cât timp economia funcționează corespunzător”, continuă Wilkinson.
Riscuri există, corecțiile sunt așteptate
Economia e, însă, într-o stare relativ bună, cel puțin în comparație cu 2008, deși deficitele cresc, iar inflația e printre cele mai mari din Europa.
„Scenariile noastre de business iau în calcul și eventualitatea unei recesiuni economice. Noi ne uităm însă la România pe termen lung și credem că putem crește foarte mult pe segmentul rezidențial aici”, spune Maggie Kitshoff, Residential Projects Director Prime Kapital.
Cel mai probabil, spre deosebire de 2008, când piața rezidențială și cea a terenurilor erau atât de umflate încât intrau și singure în criză și fără stimuli externi, în prezent piața e mai stabilă, iar creșterile de preț mai modeste decât acum zece ani.
„Dacă apare o criză în Europa, data fiind situaţia actuală în ceea ce privește prețurile din toate sectoarele și expunerea mai mică a băncilor la proprietățile imobiliare, nu vom vedea aceleași efecte ca și în 2008, când randamentele au fost la un nivel minim record. Cu toate acestea, este foarte important care ar fi factorul declanșator al unei crize pentru a putea evalua mai exact riscurile”, conchide Tim Wilkinson.
Cert e că piața imobiliară, ca și întreaga economie, sunt ciclice, după perioadele de creștere, urmează scăderi, iar întrebarea e dacă ambele entități, piața imobiliară și economia, sunt suficient de solide cât să reziste fără corecții majore, așa cum s-a întâmplat cu zece ani în urmă.