Cât mai valorează acum Unirea, magazinul emblemă al Bucureştiului

O evaluare a Unirea Shopping Center arată o devalorizare semnificativă a centrului comercial în ultimii cinci ani. La finele anului trecut, valoarea de piaţă a magazinului a ajuns la sub 60 de milioane de euro.
Alina Stanciu - joi, 19 apr. 2012, 21:00
Cât mai valorează acum Unirea, magazinul emblemă al Bucureştiului

Unirea Shopping Center SA, compania care deţine centrele cu acelaşi nume din centrul Bucureştiului şi din Braşov, face în fiecare an o evaluare a proprietăţii imobiliare, în vederea raportărilor financiare. Anul trecut, valoarea magazinului a scăzut cu aproximativ 30% comparativ cu 2007, de la 80,7 milioane de euro, la 59,3 milioane de euro. Menţionăm că evaluarea din 2007 datează din luna iunie, în timp ce evaluarea din 2011 este datată cu 31 decembrie. Pentru stabilirea valorii de piaţă au fost luate în calcul terenul de peste 17.300 de metri pătraţi şi construcţia de peste 77.800 de metri pătraţi.

„Deprecierea de 30% faţă de 2007, deşi aparent mare, este caracteristică majorităţii centrelor de retail.  Din perspectiva unei eventuale investiţii, aceasta se traduce printr-un yield cu 200 de puncte procentuale mai mare în 2011 faţă de 2007. Dacă un centru comercial de tip prime – adică într-o locaţie bună, cu un grad mare de închiriere şi un mix de retaileri funcţional – s-ar fi vândut în 2007 cu un yield (randament imobiliar) de 6,5%, astăzi acesta ar genera un yield de aproximativ 8,5%. Diferenţa aceasta este o veste bună pentru investitorii interesaţi de achizitii, dar puţine proiecte de succes sunt astăzi de vânzare”, a explicat pentru ECONOMICA.NET Cristian Ustinescu, Investments Director, în cadrul companiei de consultanţă imobiliară DTZ Echinox.

Încasări mai mici

Retailerul a avut anul trecut încasări de peste 97,5 milioane de lei, mai mici comparativ cu 2010, când a raportat venituri de aproximativ 100 de milioane de lei. Cifra de afaceri a societăţii, în care sunt incluse şi rezultatele Unirea Shopping Center din Braşov, ale parcării din Bucureşti, ale magazinului de vinuri şi delicatese de pe aeroportul  din Otopeni precum şi activitatea de fitness, a fost de aproximativ 78,6 milioane de lei, faţă de 86,5 milioane de lei în 2010 sau 97,8 milioane de lei în 2009. Aceasta cu toate că în 2011 retailerul a atras branduri importante din moda internaţională. „Schimbările semnificative din zonele comerciale ale ambelor magazine din Bucureşti şi Braşov, ce au necesitat perioade relativ mari de reamenajare de circa 3-5 luni  au dus la obţinerea unor venituri din chirii mai mici cu 7 % faţă de anul precedent. Spaţiile neocupate, de circa 10 % din suprafaţa închiriabilă, sunt de asemenea o cauză a diminuării veniturilor din chirii”, se explică în raport, unde se menţionează şi faptul că în 2011 compania a renunţat la unitatea de pe aeroportul Henri Coandă cât şi la activităţile de fitness, care nu erau profitabile. 

Noii chiriaşi nu au contrabalansat pierderile

Unirea Shopping Center a raportat venituri în scădere cu toate că în 2011 retailerul a atras branduri imortante din moda internaţională. Zona centrală şi cea din Splai a parterul magazinului din Bucureşti, precum si etajul 1 din corpul Splai au fost reamenajate, deschizându-se magazinele H&M, Stradivarius şi Pull&Bear. De asemenea, s-a finalizat refacerea faţadei magazinului pe partea centrală şi pe corpul Splai, iar la etajul 3, corp Călăraşi, a fost deschis un nou magazin Flanco, pe o suprafata de 2.500 mp.

La Unirea Shopping Center Braşov au fost amenajate şi deschise magazinele H&M, Pull & Bear, Stradivarius şi Bershka,  zona de distracţie de la etajul 3, a fost extins cu 800 mp, iar magazinul Flanco a fost reamplasat şi modernizat.

Mai puţini clienţi

Gradul de de ocupare mediu al spaţiilor închiriabile totale ale societăţii a fost la finele anului trecut de 88 %, în scădere cu 2,6 procente faţă de anul precedent. „Conducerea este preocupată în continuare de îmbunătăţire a ofertei de magazine şi servcii din cadrul centrelor comerciale şi a parcării deţinute”, se arată în raportul financiar al companiei.

Profit mai mic

În ceea ce priveşte profitabilitatea, compania a avut anul trecut un profit net în valoare de aproximativ 3,5 milioane de lei, faţă de 5,98 milioane de lei în 2010.Suma se reporteaza în anul urmator, ca profit nerepartizat, urmand ca AGA să stabilească modalitatea de repartizarea a acestuia.

Unirea Shopping Center este deţinută de familia Adamescu, una dintre cele mai bogate din România. SIF Muntenia este acţionar minoritar, cu 10%.


 

 

Te-ar mai putea interesa și
BNR: Soldul creditului neguvernamental a ajuns în noiembrie la valoarea de 418,1 miliarde de lei
BNR: Soldul creditului neguvernamental a ajuns în noiembrie la valoarea de 418,1 miliarde de lei
Soldul creditului neguvernamental acordat de instituţiile de credit a crescut în noiembrie 2024 cu 0,5% faţă de luna anterioară (0,1% în termeni reali), până la nivelul de 418,154 de miliarde......
Salariile bugetarilor au crescut cu 6 miliarde de euro în acest an, în România. La ce sumă imensă s-a ajuns, ca să se impună înghețarea pentru tot anul 2025
Salariile bugetarilor au crescut cu 6 miliarde de euro în acest an, în România. La ce sumă imensă s-a ajuns, ca să ...
Cheltuielile de personal ale statului al crescut în anul 2024 cu 32 de miliarde de lei, și au ajuns la 164 de miliarde ...
Statele Unite impun sancțiuni împotriva miliardarului Bidzina Ivanişvili, considerat liderul de facto al Georgiei
Statele Unite impun sancțiuni împotriva miliardarului Bidzina Ivanişvili, considerat liderul de facto al Georgiei
Departamentul de Stat american a anunţat vineri sancţiuni împotriva oligarhului Bidzina Ivanişvili, considerat liderul ...
INGHA: Debitul Dunării la intrarea în ţară va fi în creștere în următoarele zile, până la 4.900 mc/s
INGHA: Debitul Dunării la intrarea în ţară va fi în creștere în următoarele zile, până la 4.900 mc/s
Debitul Dunării la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va fi în creştere în următoarele zile până la valoarea ...