Cât mai valorează terenul statului. În primele cinci luni ale anului, ADS a adunat venituri de 14,9 milioane de euro
ADS a încasat până la finele lunii mai redevențe în valoare de 65,9 milioane de lei, cu 18% mai mult decât anul anterior. Din arendă a strâns peste 8,8 milioane de lei, cu 63% mai mult decât anul trecut, iar din vânzarea cabinetelor sanitare veterinare alte 1,2 milioane de lei, cu 6% mai mult decât în 2022, potrivit unui raport al instituției. În total, încasările s-au cifrat la 76 de milioane de lei, adică mai mult decât în tot anul 2016.
ADS administrează în prezent aproximativ 319.000 ha, din care 77% este teren arabil. Suprafața totală arendată sau concesionată se ridică la 254,5 mii de hectare, iar suprafața liberă de contract ajunge la 56,5 mii hectare, din care 11,5 mii hectare este teren arabil.
În anul 2023, gradul de încasare a fost de 98,52%, în timp ce în 2022 gradul de încasare a fost de 99,4%, un nivel record al instituției, ca și valoarea încasărilor, 194,1 milioane de lei la o suprafață aflată în administrare de 319.000 hectare.
23 de contracte noi anul acesta
În ceea ce privește suprafețele date în arendă sau concesiune anul acesta, ADS a încheiat 23 de noi contracte pentru 4.000 de hectare și a reziliat 11 contracte pentru o suprafața totală de 1.213 ha.
Dintre contractele noi, 13 sunt de arendă, șapte contracte au ca obiect concesionarea unei suprafețe de 1.500 de hectare și au fost acordate prin atribuire directă și alte două, pentru aproximativ 1.900 de hectare, sunt contracte de concesionare atribuite prin licitație cu strigare.
ADS mai are liberă de contract o suprafață de 56,3 mii hectare, dincare care 11,5 mii hectare teren arabil.