Cât ne costă interzicerea exporturilor la unele dintre cereale. Eram lideri pe piețele din afara blocului comunitar

România este lider pe piața exporturilor de porumb și semințe de floarea soarelui, două dintre produsele agroalimentare ce nu mai pot fi comercializate peste granițele UE. De asemenea, la grâu suntem pe locul secund, după Franța. O singură lună în care exportatorii nu mai pot trimite aceste produse în afara țării poate însemna un minus în balanța comercială de peste 170 de milioane de euro.
Alina Stanciu - vin, 10 apr. 2020, 18:36
Cât ne costă interzicerea exporturilor la unele dintre cereale. Eram lideri pe piețele din afara blocului comunitar

Doar trei dintre produsele agroalimentare ce nu se mai pot exporta, urmare a deciziilor din Ordonanța Militară 8, ar putea însemna pentru România un minus de peste 176 de milioane de euro.

ECONOMICA.NET a calculat câți bani generează într-o lună exporturile a trei dintre produsele cele mai căutate pe plan extern aflate în Anexa din Ordonanța Militară 8. Este vorba despre porumb, grâu și semințe de floarea soarelui pentru care există date în raportările publice ale Institutului Național de Statistică.

Astfel, în luna aprilie 2019, România a exportat grâu în valoare de 55,6 milioane de euro, în timp ce din porumb încasările au fost de 88,1 milioane de euro. Totodată, din vânzările de floarea soarelui producătorii și traderii au obținut 40,2 milioane de euro. Informațiile se referă atât la vânzările intracomunitare, cât și la exportul în țări terțe, cu mențiunea că România vinde astfel de marfă cu precădere în afara blocului comunitar. Conform ordonanței militare nr 8, sunt interzise doar vânzările către state ce nu fac parte din UE.

Eram lideri la exportul de porumb și semințe de floarea-soarelui

În cazul porumbului, de la începutul anului de marketing pentru cereale (7 ianuarie 2019 – 7 iulie 2020), țara noastră a exportat aproximativ 75% din cantitatea totală de porumb trimisă de statele membre în afara granițelor blocului comunitar, adică aproximativ 2,2 milioane de tone, până în luna ianuarie inclusiv, conform datelor Comisie Europene. Cel mai mult porumb a ajuns în Turcia (32,6%), Egipt (20,1%) și Israel (10%) În schimb, am importat doar 71.000 de tone de porumb, din Serbia și Moldova.

Totodată, România este cel mai mare exportator de semințe de floarea-soarelui din UE, iar în prima parte a acestui an de marketing, (iulie – ianuarie), am livrat în afara spațiului comunitar o cantitate de 274.000 de tone. Turcia, Rusia și SUA sunt cei mai mari cumpărători de semințe din România.

În ceea ce privește grâul, România și-a menținut poziția secundă între exportatorii europeni, după Franța, cu o cantitate de 3,2 milioane de tone, mare parte către Algeria, Egipt și Maroc. În schimb, am cumpărat din afara spațiului comunitar 17.000 de tone de grâu din Moldova, Mauritius și Rusia.

Amintim că, potrivit Ordonanței Militare 8, pe perioada stării de urgență se interzice/se suspendă exportul (vânzarea produselor în afara spațiului comunitar, n.red.) pentru mai multe produsele agroalimentare. De asemenea,  procedurile de export al produselor agroalimentare aflate în derulare la data intrării în vigoare a  ordonanței militare se suspendă pe perioada stării de urgență.

Achiziționarea intracomunitară a produselor agroalimentare din listă se poate face numai dacă statul membru face dovada faptului că produsele achiziționate sunt destinate consumului intern propriu sau al celui comunitar, iar nu exportului.

Pe lista de produse agroalimentare interzise la export se află 13 produse, dintre care și porumbul, grâul și semințele de floarea-soarelui.

Comerțul intracomunitar este permis și se poate face cu respectarea prevederilor privind libera circulație a mărfurilor, coroborat cu depunerea unei declarații pe proprie răspundere a partenerului comercial din statul membru.

Te-ar mai putea interesa și
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Retailerul alimentar Mega Image, parte a grupului olandezo-belgian Ahold Delhaize, a continuat anul trecut investițiile în energia verde. La finalul anului trecut avea 43 de centrale fotovoltaice......
Nicuşor Dan: Consiliul General – acord pentru modernizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş
Nicuşor Dan: Consiliul General – acord pentru modernizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş
Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) şi-a dat acordul pentru proiectul privind modernizarea şi eficientizarea ...
Lasconi: I-am transmis lui Iohannis că mandatul lui s-a încheiat şi trebuie să-şi dea demisia
Lasconi: I-am transmis lui Iohannis că mandatul lui s-a încheiat şi trebuie să-şi dea demisia
Preşedinta USR, Elena Lasconi, a declarat că la consultările la Cotroceni i-a comunicat preşedintelui Klaus Iohannis ...
Klaus Iohannis nu a desemnat premierul. Negocierile continuă și astăzi. Președintele speră că după numirea președinților celor două camere se va putea face și guvernul
Klaus Iohannis nu a desemnat premierul. Negocierile continuă și astăzi. Președintele speră că după numirea președinților ...
Preşedintele Klaus Iohannis a făcut declarații după consultările pe care le-a avut la Palatul Cotroceni cu partidele ...