Cat ne costă reducerea TVA la pâine

Impactul bugetar brut calculat prin reducerea TVA la pâine, de la 24 la 9%, este de 250 de milioane de lei, dar în realitate încasările fiscale ar putea fi mai mari, potrivit estimărilor premierului Victor Ponta făcute la Antena 3 şi citate de Agerpres şi Capital.
Economica.net - sâm, 23 mart. 2013, 17:10
Cat ne costă reducerea TVA la pâine

„Ne-am gândit să facem acea reducere de TVA pe tot lanţul la pâine, de la 1 iulie şi până la 31 decembrie 2013 şi vom vedea dacă se confirmă teoria noastră că, de fapt, o să avem încasări mai mari cu o cotă scăzută de TVA, sau teoria FMI că vom avea o nouă gaură la buget“, a declarat premierul, citat de Capital, care preia o ştire Agerpres.

Primul ministru am cerut ministrului Agriculturii, Daniel Constantin, să facă un parteneriat cu producătorii, „să le explice că, dacă avem un succes, trecem de la pâine şi la alte produse. Doar pentru pâine impactul bugetar calculat brut prin reducerea de la 24 la 9% este de 250 de milioane de lei, dar noi am spus că în realitate o sa avem mult mai mult fiscalizat şi nu vom pierde cei 250 de milioane de lei“, a mai spus Ponta.

Victor Ponta a mai spus că nu este optimist în privinţa ieftinirii produselor după reducerea TVA, deoarece producătorii, probabil, vor include şi alte pierderi sau investiţii în costuri.

Orice deficit bugetar este de obicei acoperit prin venituri fiscale sau prin împrumuturi de stat, plătite tot din bveniturile fiscale.

Detalii în Capital.

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...