Cât produc de fapt eolienele și fotovoltaicele din România – date agregate Transelectrica

07 07. 2024
vant soare 2

Concluzia cifrelor prezentate de Transelectrica este că, în România, centralele eoliene au avut, în cinci ani, 2019-2023, un factor de capacitate mediu de 26%, iar parcurile fotovoltaice de 11%. Iată, detaliat, situația:

Eoliene

În ultimii 5 ani puterea instalată la nivelul SEN în CEE (centrale electrice eoliene – n.red.) a fost de aproximativ 3.000 MW, fără să existe puneri în funcțiune de centrale electrice eoliene. Din analiza pentru ultimii cinci ani de zile a variației producției lunare realizate se poate constata pe de o parte, că în lunile de vară se  înregistrează sistematic cele mai mici valori ale producției realizate în CEE, iar pe de altă parte, se înregistrează un grad mare de volatilitate în cazul producției realizate în CEE.

Din curbele de evoluție a producției medii orare în centralele electrice eoliene, fotovoltaice și hidroelectrice din SEN înregistrate în perioada 2019-2023 și din analiza statistică realizată pentru perioada respectivă, corelat și cu datele climatice pentru același interval disponibile pe siteul Administrației Naționale de Meteorologie, rezultă următoarele concluzii:

  • ­ în perioada 2019-2023 CEE au avut o producție medie de cca. 26 % din puterea instalată, în cca. 60 % din timp valoarea producției eoliene fiind mai mică decât media realizată
  • ­ 16,8 % din timp (cca. 2 luni /an) producția eoliană a fost mai mare de 50 % din puterea instalată, respectiv doar în 5,9 % din timp (21 de zile/an) a fost mai mare de 70 %
  • ­ 31,1 % din timp (cca. 3,7 luni/an) producția eoliană a fost mai mică de 10 % din puterea instalată, respectiv în 51,3 % din timp (cca. 6 luni/an) a fost mai mică de 20 % din puterea instalată
  • ­ valorile medii înregistrate de producția eoliană pe fiecare din cele 24 de intervale orare sunt foarte apropiate, excepție făcând intervalele orare din jurul prânzului, în care producția eoliană a fost în medie cu până la 150 MW mai mică în fiecare din anii analizați.

În perioada 2019 – 2023 puterea produsă în CEE a fost cuprinsă între 24,6 % și 27,9 % din puterea instalată.

Fotovoltaice

În ultimii 5 ani puterea instalată la nivelul SEN în centrale electrice fotovoltaice (CEF) a fost de aproximativ 1.400 MW. Din analiza pentru ultimii cinci ani de zile a variației producției lunare realizate se poate constata că în lunile de vară se înregistrează sistematic cele mai mari valori ale producției realizate în CEF.

Din curbele de evoluție a producției medii orare în centralele electrice fotovoltaice din SEN înregistrate în perioada 2019-2023 și din analiza statistică realizată pentru perioada respectivă, rezultă următoarele concluzii:

  • în perioada 2019-2023 CEF au avut o producție medie de cca. 11 % din puterea instalată, valoarea producției fotovoltaice fiind mai mică decât media realizată în cca. 67 % din timp, cea mai mare parte reprezentând intervalul nocturn, în care radiația solară este nulă
  • cca. 15,2 % din timp producția fotovoltaică a înregistrat valori cuprinse între media de 10,8 % și 30 % din puterea instalată în centralele respective
  • doar 3,4 % din timp (cca. 12 zile/an) producția fotovoltaică a înregistrat valori mai mari de 50 % din puterea instalată, în această perioadă nedepășind decât rareori 60 % din această valoare
  • producția medie în CEF a fost aproape identică în cei cinci ani,  valoarea ceva mai mică înregistrată în anul 2021. În anul 2023 valoarea este puțin mai sus deoarece pe finalul anului a crescut puterea instalată în acest tip de surse;
  • valorile producției fotovoltaice cresc treptat de la 7 până spre ora 13, când se înregistrează maximele, apoi scad progresiv până aproximativ la ora 21, în funcție de sezon
  • producția fotovoltaică nu urmează curba de consum, dar se suprapune cu perioada vârfului de sarcină de zi, la vârful de seară fiind însă nulă. Nu are variații semnificative între valorile anuale.

Citește și: