Cât timp îi trebuie casei de asigurări să verifice dacă un medic a acordat serviciile raportate

Economica.net
08 11. 2012
cabinet_78634200

Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Doru Bădescu, a anunţat, la începutul săptămânii, că fiecare asigurat se poate informa la casa de asigurări de sănătate de care aparţine cu privire la consultaţiile de care a beneficiat într-o anunită perioadă şi, eventual, la tratamentele ce i-au fost prescrise.

Informaţia este confirmată de oficialii CASMB, doar că, potrivit acestora, verificarea datelor durează aproape o lună, întrucât doar două, cel mult trei persoane au acces la baza de date din Sistemul Informatic Unic Integrat (SIUI).

„Nu oricine poate accesa baza de date, ci doar câteva persoane autorizate în acest sens. Ceea ce poate afla asiguratul pe loc, în baza CNP, vizează informaţii de tipul numele medicului pe lista căruia este înscris, dacă este asigurat şi dacă este plătită contribuţia la sănătate pe numele lui”, au mai spus sursele citate.

Pe de altă parte, spun oficialii CASMB, cererea privind verificarea datelor personale ale asiguratului este tratată ca orice petiţie şi, de aceea, va fi rezolvată în termenul legal de soluţionare a documentelor de acest tip, respectiv în 30 de zile.

Şeful CNAS a spus luni că, din cauza multiplelor nereguli constatate de la numirea sa în funcţie, a luat măsuri de înlăturare a acestora, una fiind „mediatizarea dreptului asiguratului de a se informa asupra prestaţiilor medicale raportate în sistemul informatic unic integrat pentru o perioadă dată”.

„Orice asigurat poate merge la Casa de Asigurări de Sănătate de care aparţine şi, pe baza CNP, să solicite informaţii în legătură cu prestaţiile medicale raportate pe numele său. Prin această măsură, s-a pus în practică o prevedere legală potrivit căreia asiguratul, în calitate de contribuabil şi de beneficiar, poate verifica prestaţiile cu care este înregistrat în baza de date a sistemului de asigurări de sănătate”, a explicat Bădescu.

Preşedintele CNAS a mai spus că, prin această măsură, s-a atras atenţia furnizorilor de servicii medicale că pot fi verificaţi chiar de către pacienţii pe care îi au în evidenţă.

Totodată, CNAS a demarat mai multe acţiuni privind verificarea operativă a verdicităţii serviciilor raportate spre decontare de furnizorii de servicii medicale, medicamente şi dispozitive, înainte ca aceştia să-şi primească banii. Aceste verificări se fac lunar şi îi vizează pe toţi furnizorii, a precizat Bădescu.