Cât timp petrec românii online
„Cei mai mari fani ai Internetului sunt tinerii (16-24 ani), 97% dintre ei navigand frecvent în mediul virtual. De fapt, penetrarea Internetului este invers proporţională cu vârsta. Cu cât aceasta din urmă creşte cu atât e mai mică incidenţa. Totuşi, printre cei de vârstă medie (25-44 ani), mediul online rămâne popular, înregistrând o penetrare de peste 70%. Într-adevăr, printre vârstnici găsim mai puţini utilizatori, dar şi în rândul lor rata depăşeşte 30%”, spun reprezentanţii 360insights.
Şi nivelul educaţiei este un factor care influenţeaza deschiderea persoanelor către utilizarea Internetului. Persoanele mai educate folosesc într-o măsura mai mare Internetul, procentajul ajungând în cazul celor cu studii superioare la 93%.
„O corelaţie similară este evidentă urmărind treptele de venit. Un nivel ridicat al acestora corespunde unei incidenţe mai mari a Internetului, acesta înregistrând o utilizare de 87% în rândul celor cu câştiguri ridicate”, potrivit studiului.
Dependenţa de Internet a românilor este evidenţiată şi de frecvenţa de utilizare, activităţile online fiind nelipsite de pe agenda zilnică.
„Astfel, dintre toţi cei care utilizează Internetul, 79% sunt online zilnic. Acest lucru demonstrează că cei care descoperă acest spaţiu virtual îl îmbrăţişează pe deplin, incluzând sesiunile online în rutina de zi cu zi. Mai mult, 96% dintre internauţi navighează săptămânal în spaţiul online. Deci, doar 4% din cei care au descoperit Internetul îl utilizează mai rar de o dată pe săptămână”, potrivit reprezentanţilor 360insights.
Studiul este reprezenativ la nivel urban, a fost realizat în luna august, pe un eşantion de 800 de persoane, femei şi bărbaţi, între 16 şi 64 de ani.