Cu cât s-ar putea cumpăra reţeaua Twitter. Listarea la bursă este în cărţi

Economica.net
26 01. 2013
twitter_se_schimba_reteaua_de_socializare_va_fi_mult_mai_interactiva_2_size1_94469900

Twitter Inc. a permis ca vechii acţionari ai companiei să încaseze profiturile de pe urma aprecierii acţiunilor companiei.

Compania a permis unor anumiţi investitori să cumpere acţiuni Twitter, operaţiune care ar putea anticipa o eventuală  ofertă publică în scopul listării la bursă, potrivit surselor citate de Bloomberg.

Printre cumpărători s-a numărat şi cel mai mare administrator de fonduri de investiţii din lume, BlackRock.

Ca şi alte companii nelistate (inclusiv Facebook, la vremea sa) Twitter nu a încurajat până acum tranzacţiile private, pe platforme on-line de pildă.

Până acum, ca să statisfacă nevoia de lichidităţi  a acţionarilor săi, compania a alocat jumătate din investiţiile sale de 800 de milioane de dolari, pentru achiziţia propriilor acţiuni.

De data asta, tranzacţiile private ar fi fost supervizate de unul dintre executivii de vârf ai companiei, spune Bloomberg.

Twitter nu a dezvăluit un plan de listare la Bursă, dar operaţiuni ca acelea menţionate mai sus a făcut şi Facebook înainte de listare.