Cât vinde Altex într-un magazin nou deschis
Noile magazine Altex din Reșița, Câmpina și Ploiești, inaugurate în data de 18 noiembrie, 25 noiembrie și respectiv 3 decembrie au vândut în weekend-urile de după deschideri de peste 750.000 de euro în total, în acord cu țintele de vânzări stabilite de retailer.
Doar magazinul din Reșița, primul din județ, a avut ȋncasări de aproape 200.000 de euro, ȋn ziua deschiderii. De la intrarea ȋn vigoare a certificatului verde, retailer-ul și-a servit toți clienții, cu respectarea reglementărilor ȋn vigoare, anunță compania. Investiția într-un magazin construit de la zero, ca cel din Reșița costă câteva milioane de euro.
,,Clienții au ȋncredere ȋn Altex pentru că au garanția celui mai mic preț din România, susținut prin programul ,,de 2X diferența”, știu că la noi găsesc un stoc variat de produse, pentru fiecare categorie și tot mai multe servicii complementare. Crizele din ultimii doi ani, atât cele interne, cât și cele externe, ne-au afectat, bineȋnțeles, dar am pus mereu nevoile clientului pe primul plan, iar acesta s-a dovedit a fi atu-ul nostru. De exemplu, noi am ȋncercat Ȋn plus, am continuat să ne implicăm activ ȋn viața comunităților din care facem parte, prin acțiuni de CSR care susțin educația, sănătatea și mediul ȋnconjurător”, spune Edvin Abdulachim, director comercial Altex România.
Deși temperaturile au fost scăzute, clienții din Reșița, Câmpina și Ploiești au ȋnceput să se adune ȋn fața magazinelor ȋncă dinainte de ora 7:00 dimineața, ora oficială a deschiderii. Ȋn prima săptămână, retailer-ul i-a ȋntâmpinat cu oferte speciale, iar sute de produse, din mai multe categorii populare, au avut prețuri reduse semnificativ.
Toate cele trei magazine sunt dotate cu tehnologie de ultimă generație, precum etichete electronice și display-uri digitale.
Liderul pieței de retail va continua, și ȋn 2022, politica de extindere a rețelei de magazine și modernizarea celor existente, atât ȋn orașe mari, cât și medii. Ȋn același timp, va investi și ȋn activitatea online: perfecționarea magazinului online, lansarea unei aplicații și a propriului marketplace.
Altex este lider pe piața de retail din România, cu peste 125 de magazine deschise în țară.
Citește și
altex, vanzari magazine altex