Cătălin Mahu vrea să deschidă două sau trei restaurante „La Mama” şi angajează circa 100 de oameni doar din România
,,Astăzi oamenii își înțeleg mult mai bine jobul. Faci cu mai puțini oameni ceea ce făceai în trecut, pentru că angajații s-au educat. În restaurantele noastre am decis acum câteva luni să luăm oameni doar din piața românească. Dacă nu dăm șanse forței de muncă din România, va pleca „afară” și ne vom plânge că pleacă. Trebuie să dăm șanse și să fim atractivi pentru cei care se gândesc să plece „afară”. Pentru noile locații pe care urmează să le deschidem, vom avea nevoie de aproximativ 100 de angajați. Pentru aceasta, colaborăm cu Școlile de meserii și angajăm și persoane cu dizabilități, pentru că trebuie să întoarcem comunității binele pe care îl primim”, a spus Cătălin Mahu, proprietarul restaurantelor „La Mama”.
„Prețurile noastre au crescut cu mai puțin decât cele la materia primă. Să nu uităm că prețul uleiului s-a dus de la trei lei la nouă lei. Noi, în industria de restaurante, am fost nevoiți să fim tampon între aceste scumpiri și clienți. În lanțul nostru schimbăm prețurile de două ori pe an. Dacă le-am stabilit în martie, până în septembrie nu m-am atins de ele, indiferent ce s-a întâmplat. În perioada aceasta, le-am majorat cu 20 – 40%”, a declarat Cătălin Mahu, proprietarul rețelei de restaurante „La Mama”.
Cele mai oportune măsuri pe care statul le-a luat pentru HoReCa au fost reducerea TVA la 5% la alimente și reducerea impozitului pe dividende la 5%, e de părere Mahu.
„În 2002, aceste măsuri m-au ajutat să deschid restaurantul de la Ateneu. Mi s-au părut cel mai bun stimulent”, a adăugat Cătălin Mahu.
Primul restaurant „La Mama” a fost deschis în urmă cu 25 de ani, în cartierul Ștefan cel Mare. Astăzi, rețeaua are șase restaurante în București.