Cătălin Predoiu a cerut tuturor compartimentelor din MAI care se ocupă de absorbția fondurilor europene să recupereze toate întârzierile
Proiectul POCA referitor la extinderea capabilităţilor investigative ale Sistemului de Apărare Cibernetică al MAI a fost finalizat de Direcţia Generală de Protecţie Internă din cadrul MAI cu o absorbţie de 99% a fondurilor europene dedicate.
„Felicit întreaga echipă pentru modul în care a gestionat şi finalizat acest proiect care va contribui la creşterea capacităţii de apărare cibernetică a MAI şi pe plan mai general va consolida Sistemul Naţional de Apărare Cibernetică. În acelaşi timp, reuşita proiectului este o demonstraţie că profesionalismul şi managementul atent sunt cheile care pot creşte rata de absorbţie a fondurilor europene de către structurile MAI. Cer tuturor compartimentelor care se ocupă de absorbţia fondurilor europene din cadrul MAI să recupereze toate întârzierile acolo unde sunt, să găsească soluţii acolo unde se înregistrează blocaje şi să crească rata de absorbţie a fondurilor europene”, a declarat Predoiu, citat într-un comunicat al MAI transmis către Agerpres.