Catalonia este şi va fi o parte esenţială a Spaniei, afirmă regele Felipe al VI-lea
Suveranul spaniol s-a arătat convins că instituţiile democratice ‘legitime’ ale Spaniei vor rezolva, în spiritul Constituţiei, ‘intenţia inacceptabilă de secesiune’ a autorităţilor regiunii Catalonia.
‘Nu vrem să renunţăm la ce am construit împreună’, a spus el într-un discurs încărcat de emoţie, subliniind progresele ţării care a reuşit să depăşească ‘greşelile trecutului’, referindu-se voalat la dictatura lui Francesco Franco (1939-1975).
‘Spania secolului XXI, din care Catalonia este şi va fi o parte esenţială, trebuie să se bazeze pe o sumă loială şi solidară de eforturi, sentimente, afecţiuni şi proiecte’, a afirmat Felipe al VI-lea, adăugând că ţara are ‘mândria legitimă de a aparţine marii realităţi democratice care este Europa’.