Câte amenzi a dat Inspectoratul de Stat în Construcţii celor care nu au angajat diriginte de şantier
Din 1 septembrie 2015 au intrat în vigoare modificările aduse Legii 10/1995 privind calitatea în construcţii. Astfel, cei care vor să construiască o locuinţă sau să facă modificări la construcţiile existente sunt obligaţi să respecte legea şi să aibă un proiect tehnic, dar să angajeze şi un diriginte de şantier.
Dacă locuinţele construite în mediul rural erau exceptate de la aceste prevederi, modificările aduse anul trecut sunt valabile acum şi pentru casele de la ţără. Nu au însă nevoie de proiect tehnic dacă locuinţele au doar parter. În schimb, trebuie angajat un diriginte de şantier.
Cine nu angajează diriginte de şantier şi este prins, poate fi amendat cu sume cuprinse între 5.000 şi 10.000 de lei. Amenzile pentru cei care nu au proiectul tehnic sunt cuprinse între 10.000 şi 20.000 de lei.
În perioada 1 septembrie 2015 – 31 iulie 2016, Inspectoratul de Stat pentru Construcţii (ISC) a aplicat 85 de amenzi pentru lucrările de construcţii realizate fără diriginte de şantier. Valoarea totală: 526.490 de lei, circa 115.000 de euro, arată datele furnizate de ISC la solicitarea ECONOMICA.NET.
În ceea ce priveşte nerespectarea legii prin executarea de lucrări fără deţinerea unui proiect tehnic, ISC a aplicat 46 de amenzi în valoare de 337.550 de lei, circa 75.000 de euro.
De asemenea, tot anul trecut a fost modificat cuantumul cotei pe care proprietarii o au de plătit către ISC. Astfel, de la 0,7% din valoarea autorizată, cota a fost redusă la 0,5%. Inspectoratul a încasat anul trecut peste 116 milioane de lei, circa 26 de milioane de euro, din această cotă.