Câte malluri mai încap în Bucureşti?

03 11. 2012
bucuresti_79732200

Câţiva investitori sunt pe punctul de a demara lucrările de construcţie a unor noi proiecte de centre comerciale.Dar, câte malluri mai poate înghiţi Bucureştiul?

Totul depinde de cerere, dar şi de capacitatea dezvoltatorului de a construi.

“În Bucureşti este este spaţiu pentru încă un mare mall. Cu un catchemnt area (n.r. – aria de acoperire, de unde pot veni potenţialii clienţi) de 100.000 de locutori, unele cartiere au nevoie de malluri de cartier, altele nu, dar  este nevoie. Văd nevoia un alt mega shopping mall ca al nostru, nu în partea de nord, dar în altă parte din Bucureşti, care nu este deservită. Dacă ne uităm la numărul de spaţii de retail la mia de locuitori, Bucureştiul se situează mai jos decât Praga, Varsovia. Într-adevăru, locuitorii de acolo au venituri mai mari, dar  la un moment dat şi veniturile bucureştenilor  vor creşte, nu vor rămâne ca acum; nu am nici o îndoială că nu vor creşte. Cred că dacă nu era nici o criză în Europa, economia romnească ar fi mers foate bine. Acum este un boom în piaţa IT, şi e singurul loc unde are loc un astfel de boom, pe care nu îl văd în ţările din jurul României. Cred că odată ce situaţia din Europa se va stabiliza, va veni şi rândul României”, a declarat pentru ECONOMICA.NET, David Hay, CEO AFI Europe România.  

Întrebat de ECONOMICA.NET dacă în ultimul an au apărut oportunităţi de investiţii pe piaţa din Bucureşti, Hay spune că a fost în negocieri avansate pentru achiziţia unui teren, pe care se poate construi un mall de cartier. Deşi tranzacţia nu a fost finalizată , CEO-ul AFI speră ca în viitor să se revină asupra acestui deal, având în vedere că locaţia terenului este un foarte bună, nedorind să ne ofere, pentru moment, mai multe detalii.

“În ultima jumatae de an am început să vedem că apar oportunităţi pentru investiţii, şi sperăm ca anul viitor, numărul acestora să crească şi vom avea de unde să alegem. Dacă va fi cazul, vom cumpăra doar pentru dezvoltări comerciale, nu şi pentru segmentul rezidenţial”, ne-a mai declarat David Hay.

Pe harta Bucureştiului sunt mai mult proiecte de centre comerciale anunţate şi care sunt amânate.
Esplanada şi Casa Radio prevedeau o investiţie de un miliard de euro, Parklake Plaza, a cărui construcţie nu a fost încă demarată, dar în care vor fi investite 250 de milioane de euro. Proiectul austriecilor de la Real4You, Mega Mall, care urmează să fie construit pe terenul fostei fabrici Electroaparataj sunt încă în procesul de preînchiriere, iar divizia de investiţii imobiliare a grupului Raiffeisen a demarat anul acesta construcţia Promenada Mall, după ce proiectul fusese pus „în aşteptare”.

Companiile CD Capital Partners şi Benevo Capital Corporation au anunţat la sfârşitul lui 2010 că au obţinut PUZ-ul pentru demararea lucrărilor de construcţie la centrul comercial Victoria City Center, care necesită investiţii totale de 150 de milioane de euro. La începutul acestui an, compania canadiană Benevo Capital a cumpărat în luna ianuarie 77.000 mp din fosta plaftormă industrială Vulcan, în zona Sebastianpentru dezvoltarea unui parc de retail, iar în vară au anunţat că fondul de investiţii sud-african NEPI a devenit partener în aceast proiect.

Pallady Shopping Center a fost anunţat la începutul lui 2010 şi urma să fie contruit de Agrig 35 şi Cascade pe locul fabricii Sicomed şi prevedea o investiţie de 80 de milioane de euro. Şi israelienii de la GTC aveau în plan construcţia unui mall sub brandul Galleria la Bucureşti, iar Belrom are planuri pentru fosta platformă Helitube din Colentina.