Câte numere de telefon au fost portate în acest an

Utilizatorii români au portat, în prima jumătate a anului 2014, 202.778 de numere de telefon, depăşind astfel pragul de 1,4 milioane de numere portate, informează Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii, printr-un comunicat remis, marţi, AGERPRES.
Economica.net - mar, 15 iul. 2014, 09:23
Câte numere de telefon au fost portate în acest an

Conform statisticii ANCOM, cel mai des îşi portează numărul utilizatorii de servicii de telefonie mobilă, portările pe acest segment reprezentând 70% din totalul de 1.410.203 numere portate de la lansarea serviciului de portabilitate.

În primele şase luni ale anului curent, cele mai numeroase portări s-au înregistrat în luna iunie (44.658 de portări), în timp ce media pentru această jumătate de an a fost de 33.796 de portări pe lună.

Pe segmentul telefoniei mobile, datele statistice ANCOM arată că se portează mai frecvent utilizatorii cu abonament decât cei care folosesc o cartelă preplătită. Astfel, din numărul total de utilizatori de telefonie mobilă care s-au portat în primul semestru al anului, 62% erau abonaţi şi 38% erau utilizatori de cartele prepaid.

În ceea ce priveşte numerele noi de telefon primite în propria reţea de către fiecare operator de telefonie mobilă, în calitate de furnizor acceptor, cele 161.441 de numere mobile portate în intervalul ianuarie-iunie 2014 se împart astfel: Vodafone a primit 44.498 de numere, Orange a primit 43.856 de numere, RCS & RDS 37.285, iar Cosmote 35.802.

În primele şase luni ale anului, cele mai multe numere de telefonie fixă au fost portate în Bucureşti şi Ilfov (10.379 de numere), urmând judeţul Galaţi (5.199 de numere portate), Prahova (1.917 numere), Cluj (1.792 de numere) şi Timiş (1.527 de numere).

Din cele 41.337 de numere de telefonie fixă portate, cele mai multe numere au fost portate către reţelele Orange (16.114), RCS & RDS (9.843), UPC România (8.757), Vodafone (3.645) şi Romtelecom (1.420).

De la începutul anului şi până în prezent ANCOM a primit 84 de reclamaţii privind portabilitatea numerelor, reprezentând 12% din totalul sesizărilor înregistrate de Autoritate în acest interval. Utilizatorii reclamă, în general, aspecte tehnice apărute în cadrul procesului de portare şi termenele de portare.

Portabilitatea numerelor le permite utilizatorilor de servicii de telefonie să îşi păstreze numărul de telefon atunci când schimbă furnizorul. Se pot porta numerele de telefonie fixă, mobilă şi numere speciale precum cele din categoria 0800 sau 0900. Portarea se face doar în cadrul aceleaşi categorii (fix-fix, mobil-mobil). Procesul de portare nu poate dura în condiţii normale mai mult de 3 zile lucrătoare de la înregistrarea unei cereri (cu excepţia situaţiilor în care utilizatorii solicită o dată ulterioară pentru portare), iar în ziua în care se efectuează portarea serviciul poate fi indisponibil maxim 3 ore în cazul telefoniei mobile şi maxim 4 ore în cazul telefoniei fixe.

Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) este instituţia care protejează interesele utilizatorilor de comunicaţii din România, prin promovarea concurenţei pe piaţa de comunicaţii, administrarea resurselor limitate, încurajarea investiţiilor eficiente în infrastructură şi a inovaţiei.

Te-ar mai putea interesa și
UE și China sunt aproape de a ajunge la un acord cu privire la taxele impuse importurilor de mașini electrice chinezești în blocul comunitar
UE și China sunt aproape de a ajunge la un acord cu privire la taxele impuse importurilor de mașini electrice chinezești ...
Uniunea Europeană şi China se apropie de o soluţie privind taxele vamale suplimentare la importurile de vehicule electrice chineze în blocul comunitar, a declarat Bernd Lange (foto),......
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul controlat în regiunea rusă Kursk, după contraatacul forțelor ruse
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul controlat în regiunea rusă Kursk, după contraatacul forțelor ruse
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul din regiunea rusă Kursk pe care l-a cucerit în urma unei ofensive surpriză ...
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare solicită autorităților române să blocheze semnarea acordului comercial între Uniunea Europeană și Mercosur
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare solicită autorităților române să blocheze semnarea acordului comercial între ...
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare (AAC) solicită autorităţilor române blocarea semnării tratatului comercial ...
Agricultorii polonezi au blocat un punct de trecere a frontierei de la granița cu Ucraina, pentru a protesta împotriva semnării acordului comercial dintre UE și Mercosur
Agricultorii polonezi au blocat un punct de trecere a frontierei de la granița cu Ucraina, pentru a protesta împotriva ...
Fermierii polonezi au blocat sâmbătă un important punct de trecere a frontierei cu Ucraina pentru a protesta împotriva ...