Catel, Volksbank: Vom reduce rata creditelor neperformante la 8% după vânzarea pachetului de 495 milioane euro

Economica.net
11 06. 2014
benoit_catel_landscape_90465400

„Negocierea pentru vânzarea pachetului de credite neperformante a durat şase-opt luni, iar tranzacţia se va încheia în circa două luni, fiind în prezent în analiză la Consiliul Concurenţei”, a afirmat marţi Catel la conferinţa ZF Bankers Summit’14, citat de Mediafax. 
El a precizat că pachetul nu a inclus şi credite viabile.

„Am vândut doar credite proaste, nu am inclus şi credite bune în pachet. Când vinzi credite neperformante, vinzi ceva care nu a fost de succes”, a spus Catel.

El a precizat că pregăteşte banca pe care o conduce atât pentru vânzare, dar şi pentru creşterea business-ului, pentru a vinde un model sustenabil de afaceri.”Acţionarii vor să vândă banca până la finele anului viitor, trebuie să ne pregătim pentru că vrem să vindem o bancă performantă. De aceea, vrem să separăm lucrurile în două, creditele bune de cele rele”, a adăugat Catel.

Întrebat care sunt planurile băncii, preşedintele instituţiei de credit a menţionat că doreşte o dezvoltare atât pe segmentul corporate, cât şi pe retail.”Pentru o bancă mică precum Volksbank creditarea nu e dificilă, e dificil să-ţi recuperezi banii apoi. Pe depozite trebuie să lucrezi la încrederea clienţilor, să ai produse bune”, a spus Catel.