Catherine Ashton s-a întâlnit cu Mohamed Morsi

Şefa diplomaţiei europene Catherine Ashton s-a întâlnit în noaptea de luni spre marţi cu fostul preşedinte egiptean Mohamed Morsi, ţinut în secret de către armată care l-a destituit, cu câteva ore înaintea unor manifestaţii ale islamiştilor, care au promis să vor rămâne mobilizaţi, relatează AFP.
Economica.net - mar, 30 iul. 2013, 08:46
Catherine Ashton s-a întâlnit cu Mohamed Morsi

Lady Ashton a avut o întâlnire, cu Morsi, care a durat „timp de două ore”, a precizat pentru AFP Maja Kocijancic, purtătoarea sa de cuvânt.

Înaltul Reprezentant UE pentru Politică Externă a plecat de la Cairo în noaptea de luni spre marţi, la bordul unui elicopter, spre o destinaţie neprecizată, şi anume spre locul unde este ţinut fostul preşedinte islamist, a declarat anterior, pentru AFP, un oficial de rang înalt, sub protecţia anonimatului.

Morsi este ţinut în secret de către armată de la 3 iulie. Militarii au oferit asigurări că acesta este bine, însă el nu a mai apărut în public după ce a fost destituit şi nu a primit vreo vizită. Familia sa s-a plâns recent de faptul că nu se poate întâlni cu el.

Într-o vizită anterioară la Cairo, pe 17 iulie, Ashton a cerut eliberarea lui Morsi şi a deplâns faptul că nu l-a putut întâlni.

Ashton va susţine o conferinţă de presă marţi, înainte de prânz.

După ce a sosit duminică seara în ţară, oficialul european de rang înalt s-a întâlnit cu noile autorităţi şi membri ai formaţiunilor islamiste apropiate de Morsi.

Acestea din urmă au anunţat într-un comunicat că au avertizat-o pe Ashton că „poporul egiptean nu va pleca din stradă şi pieţe până la întoarcerea la legitimitatea constituţională”.

De la destituirea sa pe 3 iulie, susţinătorii lui Morsi, care provine din cadrul mişcării Fraţii Musulmani, organizează frecvent manifestaţii, afectate de violenţe soldate cu morţi, şi participă la acţiuni de ocupare în mai multe zone din capitală.

Ei au îndemnat la organizarea unei manifestaţii „de un milion” de persoane, marţi, cu scopul de a reclama reinstalarea în funcţie a primului preşedinte al ţării ales în mod democratic.

Criza politică din ţară s-a agravat recent, odată cu moartea a 72 de civili şi unui poliţist în confruntări între susţinători ai lui Morsi şi forţe de ordine, sâmbătă, la Cairo.

Puterea ameninţă să disperseze în forţă acţiunile de ocupare islamiste – ce au loc de aproximativ o lună în capitală -, acuzate că ar fi focare de „terorism”, provocând temeri cu privire la producerea unor noi băi de sânge.

Te-ar mai putea interesa și
Va reuși SUA să inunde lumea cu gaze lichefiate (LNG) în schimbul renunțării la suprataxe sau „se împușcă Trump în picior”?
Va reuși SUA să inunde lumea cu gaze lichefiate (LNG) în schimbul renunțării la suprataxe sau „se împușcă Trump ...
O analiză a The Economist preluată de Energy Press arată că Statele Unite nu au foarte multe șanse să hărțuiască lumea pentru a vinde cantitățile enorme de gaze pe care și le dorește......
Trump cere tranzit liber pentru navale americane prin canalele Panama şi Suez
Trump cere tranzit liber pentru navale americane prin canalele Panama şi Suez
Donald Trump a cerut sâmbătă trecerea liberă a navelor americane prin canalele Panama şi Suez şi i-a solicitat secretarului ...
Trump Jr. crede că centrul şi estul Europei evoluează mai favorabil decât partea occidentală
Trump Jr. crede că centrul şi estul Europei evoluează mai favorabil decât partea occidentală
Relaţia personală bună şi bazată pe încredere între premierul ungar Viktor Orban şi preşedintele american Donald ...
Cât de aproape sunt frații Pavăl, proprietarii Dedeman, de un miliard de euro în imobiliare
Cât de aproape sunt frații Pavăl, proprietarii Dedeman, de un miliard de euro în imobiliare
Frații Adrian și Dragoș Pavăl și-au mai adăugat o clădire de birouri din București în portofoliul imobiliar deținut ...