Simona Halep a învins-o pe nemţoaice Sabine Lisicki şi s-a calificat în semifinalele turneului de tenis de la Wimbledon. Pentru calificarea în semifinală, Halep va primi un cec de 440.000 de lire sterline, circa 552.000 de euro.
În cazul în care Halep se va califica în finală, premiul va fi de 880.000 de lire, iar dacă va câştiga turneul, prestaţia de pe iarba londoneză îi va aduce, în total, Simonei Halep 1,76 milioane de lire sterline, adică 2,2 milioane de euro. Premiul este cu 10% mai mare decât cel primit de câştigătoarea turneului în anul 2012.
Organizatorii turneului de la Wimbledon au suplimentat cu 11% valoarea premiilor pentru acest an. Valoarea totală a premiilor se ridică la 12,2 milioane de lire sterline, pentru competiţiile de simplu, masculin şi feminin.