Câţi bani are Iohannis la bancă şi câte case deţine – declaraţie de avere

Preşedintele Klaus Iohannis deţine trei apartamente şi trei case şi are în conturi 13.500 de euro, 9.000 de dolari şi 117.000 de lei, potrivit declaraţiei sale de avere, completată luni şi publicată marţi pe site-ul Preşedinţiei.
Economica.net - mar, 20 ian. 2015, 14:06
Câţi bani are Iohannis la bancă şi câte case deţine - declaraţie de avere

Astfel, Klaus Iohannis deţine împreună cu soţia sa, Carmen, trei apartamente şi trei case de locuit în Sibiu, scrie Agerpres.

Cele trei apartamente au 166 de metri pătraţi, 84,60 de metri pătraţi, respectiv 253 de metri pătraţi şi au fost achiziţionate în 1999, 1997, respectiv în 2001. Casele de locuit au 377 de metri pătraţi, 76 de metri pătraţi şi 64 de metri pătraţi. Prima a fost dobândită prin donaţie şi cumpărare, în 1992, restul prin cumpărare, în 2007.

În conturi, şeful statului are 13.500 de euro, 9.000 de dolari şi 117.000 de lei.

În calitate de primar, în 2014, Iohannis a încasat 43.802 de lei iar soţia sa – profesor la Colegiul ‘Gheorghe Lazăr’ din Sibiu, 26.247 de lei.

De asemenea, din închirierea de imobile cei doi au obţinut 114.066 de lei.

Şeful statului nu deţine niciun autoturism şi nici bunuri sub formă de metale preţioase, bijuterii, obiecte de artă şi de cult, colecţii de artă şi numismatică, obiecte care fac parte din patrimoniul cultural naţional sau universal a căror valoare însumată depăşeşte 5.000 de euro, bunuri mobile a căror valoare depăşeşte 3.000 de euro fiecare şi bunuri imobile înstrăinate în ultimele în ultimele 12 luni.

Te-ar mai putea interesa și
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor suprastructurii liniei de cale ferată Piteşti – Goleşti
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor ...
Reluarea circulaţiei trenurilor pe distanţa Piteşti - Goleşti, anunţată pentru data de 25 noiembrie 2024, se amână pentru 12 decembrie 2024, având în vedere că lucrările de înlocuire la......
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru investiţii strategice în industria ...
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză imobilizată de trei zile în apropierea coastelor Danemarcei se află în centrul suspiciunilor şi demersurilor ...
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi în curând 4,8 miliarde de dolari de la Banca Mondială în scopuri sociale şi umanitare, a anunţat vineri ...