România a atins un nivel de absorbţie a fondurilor UE de 34% în 2013

România a atins un nivel de absorbţie a fondurilor europene de aproximativ 34%, în 2013, sumele decontate de Comisia Europeană ajungând la 2,88 miliarde euro, faţă de întreaga perioadă cuprinsă între anii 2007 şi 2012, când a fost atrasă o sumă de 2,2 miliarde euro, arată un studiu KPMG privind rata de absorbţie a Fondurilor Structurale şi de Coeziune ale Uniunii Europene realizat în ţările din Europa Centrală şi de Est (ECE).
Economica.net - mie, 02 iul. 2014, 14:33
România a atins un nivel de absorbţie a fondurilor UE de 34% în 2013

‘Deşi în anul 2013 s-a înregistrat o îmbunătăţire semnificativă în rata de absorbţie a fondurilor UE, România încă se află în urma altor ţări membre din perspectiva ratei de absorbţie, manifestând însă o tendinţă pozitivă de recuperare a decalajului în perioada 2007-2013. Cu toate acestea, există semnale că anul 2014 va fi mai bun decât 2013, ca rezultat al progreselor recente înregistrate de Programul Operaţional Sectorial de Transport şi Programul Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice’, arată studiul.

După şapte ani de implementare a fondurilor, cele zece ţări din Europa Centrală şi de Est (ECE) supuse evaluării în raportul KPMG au contractat împreună 98% din bugetul alocat lor pentru perioada de programare. La sfârşitul anului 2013, programele cuprinse în Cadrul Strategic Naţional de Referinţă al Bulgariei şi Ungariei au arătat cel mai ridicat coeficient de contractare, cuprins între 112% şi 106%. Cel mai mare progres s-a înregistrat în Ungaria.

Potrivit studiului, la sfârşitul anului 2013, ţările cu rata cea mai redusă de contractare au fost Slovacia şi România, iar ţările Baltice au prelut conducerea.

Un important factor care indică nivelul real al gestionării fondurilor UE este diferenţa dintre sumele contractate şi sumele plătite.

‘Cu cât este mai mică diferenţa dintre aceşti doi factori cu atât sunt mai eficient gestionate fondurile UE din perspectiva distribuţiei reale a acestora. Estonia este lider în ceea ce priveşte distribuţia fondurilor UE, cu o diferenţă de doar 19% între sumele contractate şi sumele plătite. Lituania a obţinut, de asemenea, rezultate bune (25%). Cele mai mari diferenţe între sumele contractate şi cele plătite sunt înregistrate în Bulgaria (58%) şi România (57%)’, se arată în raport.

În ceea ce priveşte nouă perioadă de programare 2014-2020, volumul de fonduri UE alocat diferă de la ţară la ţară – cel mai mare buget fiind alocat Poloniei, cu cea mai mare populaţie între ţările ECE. Cu toate acestea, fondurile UE pe cap de locuitor au cel mai mare nivel în Slovenia. Polonia şi Republica Cehă beneficiază de aproape 50% din fondurile alocate de UE. Împreună cu Ungaria şi România, valoarea totală a fondurilor reprezintă aproape două treimi din totalul fondurilor UE alocate regiunii ECE.

‘În contextul economic mondial curent, orice indicator pozitiv reprezintă un aport la capitalul de încredere acordat economiei naţionale. Este şi cazul rezultatelor înregistrate în creşterea ratei de absorbţie a fondurilor europene, dar care obligă în continuare la o atitudine prudentă a autorităţilor. Acestea trebuie să îşi îndrepte atenţia către consolidarea acţiunilor dovedite ca fiind eficiente şi corectarea acelor aspecte care au generat diverse probleme operaţionale’, arată Şerban Toader, Senior Partner, KPMG România.

KPMG este o reţea globală de firme de servicii profesionale care furnizează servicii de audit, consultanţă fiscală şi în domeniul afacerilor, în 155 de ţări, cu 155.000 de experţi.

Te-ar mai putea interesa și
Zelenski subliniază că aderarea Ucrainei la UE face parte din garanţiile de securitate
Zelenski subliniază că aderarea Ucrainei la UE face parte din garanţiile de securitate
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat joi că aderarea ţării sale la Uniunea Europeană (UE) face parte din garanţiile de securitate la care aspiră Kievul în cadrul eforturilor......
Autorităţile elveţiene spun că identificarea victimelor incendiului din Crans-Montana va fi un proces de durată
Autorităţile elveţiene spun că identificarea victimelor incendiului din Crans-Montana va fi un proces de durată
Autorităţile elveţiene au transmis joi că identificarea victimelor incendiului de la un bar din staţiunea alpină Crans-Montana ...
Donald Trump a declarat că ia o doză zilnică de aspirină mai mare decât recomandă medicii săi
Donald Trump a declarat că ia o doză zilnică de aspirină mai mare decât recomandă medicii săi
Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat într-un interviu acordat Wall Street Journal că ia o doză zilnică de aspirină ...
Vasile Puşcaş: Aderarea la Zona Euro să fie proiect de ţară al României
Vasile Puşcaş: Aderarea la Zona Euro să fie proiect de ţară al României
Profesorul Vasile Puşcaş, fost negociator şef al României cu Uniunea Europeană, a declarat, pentru AGERPRES, că aderarea ...