Câți bani au primit directorii Hidroelectrica anul trecut
Membrii Directoratului și cei ai Consiliului de Supraveghere primesc o componentă fixă și una variabilă, cea din urmă fiind plătită pentru performanțele din anul anterior. Hidroelectrica are cinci directori.
“Remunerația totala anuala brută a membrilor Directoratului aferentă anului 2023 a fost în valoare de 3.524.227 RON echivalentă unei remuneratii nete totale, aferentă anului financiar 2023, de 2.064.908 RON, reprezentând exclusiv indemnizație fixă”, arată compania.
Iată exact sumele publicate de Hidroelectrica pentru fiecare membru al directoratului
Amintim că anul trecut au avut loc schimbări la nivelul directoratului companiei, în luna noiembrie.
Astfel, din vechii directori, a rămas doar Bogdan Badea, care a fost director general și a devenit director de investiții. Alături de el, în noua structură a directoratului au fost numiți Karoly Borbely (președinte și director general (CEO)), Radu-Ioan Constantin, (Chief Administrative Officer – „CAO”); Marian Fetița, (Chief Financial Officer – „CFO”) și Ianaș Rădoi (Chief Operating Officer – „COO”.
Așadar, dacă e să ne referim la indemnizația directorului general, el a primit în total 2,3 milioane de lei brut anul trecut, indemnizația fixă, plus cea variabilă aferentă performanței din anul precedent, adică 193.000 de lei brut, lunar. Sau aproximativ 39.000 de euro pe lună, brut. Iar net, cel mai probabil aproape 23.000 de euro pe lună – compania nu comunică sumele nete.
Hidroelecrica este cel mai mare producător de energie electrică din România și, în același timp, una dintre cele mai valoroase companii din țară. Pentru anul trecut a raportat un profit net de 6,3 miliarde de lei, care a fost acordat integral acționarilor (statul controlează 80%) sub formă de dividende. Cel mai probabil este cel mai mare profit înregistrat anul trecut de o companie din România.