Românii au 100 de milioane de euro în depozitele bancare din Cipru

Economica.net
21 03. 2013
euro_notes_36792400

Banca Centrală Europeană a făcut cunoscută originea depunerilor din băncile cipriote – închise până săptămâna viitoare -, situaţie înregistrată la sfârşitul lunii ianuarie.

În total, Ciprul are depuneri în valoare de 56,6 miliarde euro (42,8 miliarde non-bănci şi 13,8 miliarde bănci), iar alte ţări din zona euro 16,1 miliarde euro (5,3 miliarde / 10,8 miliarde).

În ce priveşte restul ţărilor din UE, este vorba despre depozite de 3,1 miliarde (2,3 miliarde / 800 de milioane). România figurează cu depuneri de 100 de milioane de euro din afara sistemului bancar.

Pentru restul ţărilor, depozitele ajung la 32 de miliarde de euro (19,2 miliarde / 12,8 miliarde). În timp ce BCE nu a defalcat pe ţări depozitele din spaţiul extracomunitar, agenţia de rating Moody’s a anunţat săptămâna trecută că băncile din Rusia aveau, la sfârşitul lui 2012, plasate în Cipru circa 9 miliarde de euro, şi a apreciat că depozitele companiilor ruse în băncile cipriote ajung la aproximativ 15 miliarde de euro.