Câţi bani fac magazinele Fiscului. Au preţuri de dumping la toate categoriile de produse
O parte din marfa pe care Agenţia Naţională de Administare Fiscală (ANAF) o confiscă ajunge în 21 de mici magazine din ţară deţinute de Fisc. De acolo poate cumpăra oricine de la haine, încălţăminte, la alimente, cafea, băuturi alcoolice şi răcoritoare, electrice, elecocasnice sau echipamente IT&C. Preţurile sunt cu peste 50% mai mici decât în magazinele obişnuite, iar discountul creşte progresiv pe măsură ce marfa stă mai multe zile pe rafturi. Spre exemplu, produsele nevândute de trei luni ajung să coste cu până la 75% mai puţin decât iniţial.
Spre exemplu, într-un astfel de magazin se pot cumpăra tricouri la 3 lei sau bluze la 5 lei.
Câţi bani fac magazinele ANAF
În primul trimestru al acestui an, ANAF a încasat din marfa comercializată prin cele 21 de magazine proprii peste 913.000 de lei, în timp ce anul trecut suma totală încasată a fost de peste 3,2 milioane de lei (aproximativ 724.100 de euro), potrivit datelor furnizate ECONOMICA.NET de către ANAF. Spre comparaţie, un magazin dintr-un centru comercial tip mall din Bucureşti generează în medie în jur de 2.300 de euro pe metrul pătrat pe an, ceea ce înseamnă că toate magazinele Fiscului vând anual cam cât o unitate de 300 de metri pătraţi al unui brand celebru.
În 2014, suma a fost mai mică, de 2,3 milioane de lei.
De ce are ANAF magazine cu de toate
Bunurile confiscate sau intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului se valorifică de Ministerul Finanţelor Publice prin organele sale teritoriale, respectiv direcţiile generale ale finanţelor publice judeţene sau a municipiului Bucureşti precum şi administraţiile finanţelor publice de sector din cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti. Valorificarea se face utilizând una dintre următoarele metode: licitaţie publică, vânzare directă de la locul de depozitare sau de deţinere, în regim de consignaţie, magazine proprii ale organelor de valorificare, burse de mărfuri.
Lista magazinelor operate de ANAF