Câţi bani face Google cu Android

Google nu a anunţat niciodată câţi bani câştigă de pe urma sistemului de operare Android, care domină piaţa globală a smartphone-urilor cu o cotă de piaţă estimată, potrivit celor mai recente date, la aproximativ 80%. Socotelile Google au fost stricate însă de Oracle. În timpul procesului intentat gigantului căutărilor pe internet de către producătorul de software, un avocat al Oracle a dezvăluit în premieră câţi bani a câştigat Google datorită Android.
Economica.net - sâm, 23 ian. 2016, 17:29
Câţi bani face Google cu Android

Sistemul de operare Android a generat pentru Google venituri de 31 de miliarde de dolari şi profituri de 22 de miliarde de dolari, susţine un avocat al Oracle, potrivit Bloomberg. Oracle acuză Google că a folosit Java în dezvoltarea Android, fără a plăti vreo licenţă sau redevenţă, şi cere instanţei despăgubiri.

Google a reacţionat imediat: cifrele sunt confidenţiale şi nu ar fi trebuit făcute publice. Compania a cerut instanţei de judecată să secretizeze de urgenţă dosarul, pentru ca publicul larg să nu poată accesa informaţiile.

Android generează bani din publicitate şi din magazinul de aplcaţii Google Play.

Primul telefon cu Android a apărut pe piaţă în 2008 şi a fost produs de HTC. De atunci, smartphone-urile Android s-au impus drept alternativa mai ieftină la iPhone-ul dezvoltat de Apple, un produs exclusivist datorită preţului ridicat. În ultimii ani însă, producătorii de top precum Samsung, Huawei, LG sau Sony au adus pe piaţă smartphone-uri premium cu Android, cu preţuri similare iPhone-urilor din oferta Apple.

Potrivit celor mai recente date IDC, publicate în noiembrie anul trecut, Android are o cotă de piaţă de peste 80% la nivel global, graţie numărului ridicat de telefoane disponibile, care acoperă toate categoriile de preţ şi specificaţii tehnice. Samsung este de departe cel mai prolific producător de telefoane Android – se estimează că grupul sud-coreean revendică peste 90% din profuturile tuturor producătorilor de smartphone-uri Android.

Deşi are o cotă de piaţă de sub 20% la nivel global, Apple reuşeşte să genereze mai mult profit şi mai multe venituri din aplicaţii decât toată piaţa Android la un loc.

Te-ar mai putea interesa și
Foraj Sonde S.A. Videle cumpără Tacrom Drilling și Tacrom Services de la grupul german KATT GmbH
Foraj Sonde S.A. Videle cumpără Tacrom Drilling și Tacrom Services de la grupul german KATT GmbH
Compania Foraj Sonde S.A. Videle anunță investitorii de la Bursa de Valori București că își extinde prezența pe piață serviciilor petroliere din România prin preluarea unor părți din......
CNAIR și-a bugetat pentru acest an venituri în scădere cu 3,35%. Cheltuielile pentru salarii cresc cu 11.85%
CNAIR și-a bugetat pentru acest an venituri în scădere cu 3,35%. Cheltuielile pentru salarii cresc cu 11.85%
Veniturile Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere estimate pentru acest an sunt de aproape 12,058 ...
Spectral Mobilă a deschis un magazin nou în Râmnicu Vâlcea
Spectral Mobilă a deschis un magazin nou în Râmnicu Vâlcea
Spectral Mobila S.A. anunță că a inaugurat pe 25 aprilie, în Râmnicu Vâlcea, al 39-lea magazin Spectral Mobilă din ...
Banca Națională a Rusiei a menținut rata dobânzii de referință la 21%
Banca Națională a Rusiei a menținut rata dobânzii de referință la 21%
Banca Centrală a Rusiei a menţinut vineri dobânda de referinţă la 21%, în linie cu estimările, şi a păstrat previziunile ...