Câţi bani vor Finanţele să împrumute în luna octombrie

Ministerul Finanţelor Publice (MFP) vrea să împrumute în luna octombrie 4,15 miliarde de lei prin vânzarea de titluri de stat şi încă 150 milioane euro prin redeschiderea unei emisiuni scadente în iulie 2015.
Economica.net - joi, 27 sept. 2012, 14:44
Câţi bani vor Finanţele să împrumute în luna octombrie

Pentru luna septembrie, Ministerul Finanţelor a planificat licitaţii de 3,3 miliarde lei pentru piaţa internă, de peste două ori mai mult decât suma cu care s-a împrumutat în luna august, iar fondurile atrase au cumulat 4,54 miliarde lei. La această sumă se adaugă cele 750 milioane euro atrase la începutul lunii de pe pieţele externe.

Astfel, pentru luna octombrie Trezoreria Statului a programat licitaţii de 3 miliarde lei pentru vânzarea de certificate de trezorerie, două cu scadenţă de 11 luni şi una cu maturitatea de 6 luni, fiecare cu valoarea indicativă de un miliard de lei.

Prin obligaţiuni, Finanţele vor să împrumute 1,15 miliarde de lei, prin titluri cu maturitatea la doi ani, trei ani şi, respectiv, cinci ani.

Pentru 22 octombrie, Ministerul Finanţelor a planificat operaţiunea pentru vânzarea de obligaţiuni denominate în euro şi scadente în iulie 2015, în valoare de 150 milioane euro.

Administratorii datoriei publice au mai vândut titluri cu aceeaşi scadenţă, în iulie 2011, la un randament mediu de 4,85% pe an.

La începutul lunii noiembrie, va ajunge la maturitate o emisiune de obligaţiuni denominate în valută de 793,8 milioane euro.

Ministerul Finanţelor a împrumutat în acest an 43,57 miliarde lei din piaţa locală. La această sumă se adaugă cele 750 milioane euro atrase la începutul lunii de pe pieţele externe şi 2,25 miliarde dolari prin emisiuni de titluri pe piaţa SUA.

Randamentele au scăzut treptat de la începutul anului până în aprilie, pe fondul reducerii ratei dobânzii de politică monetară de către BNR, iar Finanţele şi-au asigurat în acea perioadă un surplus de lichiditate confortabil.

Acest trend s-a oprit însă în luna mai, când BNR a decis să întrerupă ciclul de tăieri de dobândă din cauza schimbărilor politice din România, care s-au suprapus pe intensificarea temerilor investitorilor cu privire la viitorul zonei euro.

Te-ar mai putea interesa și
Reuters: Noul președinte al României se confruntă cu sarcina dificilă de a reduce cel mai mare deficit din UE
Reuters: Noul președinte al României se confruntă cu sarcina dificilă de a reduce cel mai mare deficit din UE
Nicuşor Dan a contrazis toate pronosticurile şi a câştigat alegerile prezidenţiale, însă acum se confruntă cu o sarcină şi mai dificilă: formarea unui guvern care să poată implementa......
Compania suedeză group.one achiziționează MiniCRM, firmă care activează și în România, extinzându-și astfel portofoliul SaaS cu un CRM conceput special pentru succesul IMM-urilor
Compania suedeză group.one achiziționează MiniCRM, firmă care activează și în România, extinzându-și astfel portofoliul ...
Group.one a semnat un acord pentru achiziționarea MiniCRM Zrt., inclusiv a filialei sale din România, MiniCRM Software ...
Firma care produce componente pentru Boeing și Airbus în Maramureș urmează să ia autorizația pentru un parc fotovoltaic cu stocare
Firma care produce componente pentru Boeing și Airbus în Maramureș urmează să ia autorizația pentru un parc fotovoltaic ...
Filiala locală a grupului elvețian Montana Aerospace urmează să primească mâine autorizația de înființare pentru ...
Londra și Bruxelles-ul au semnat un parteneriat stratetig nou, la cinci ani după Brexit
Londra și Bruxelles-ul au semnat un parteneriat stratetig nou, la cinci ani după Brexit
Regatul Unit şi Uniunea Europeană au semnat luni un parteneriat strategic nou pentru a consolida relaţiile dintre ele, ...