Câţi bani scoate Siminel Andrei din 1.000 de spaţii comerciale din România

Fondul american de investiţii NCH deţine un portofoliu de 1.000 de spaţii comerciale în 30 de oraşe din România, din care 10% nu au chiriaşi, în special din cauză că acestea se află în oraşe "sărace", activele generând venituri de 20 milioane euro pe an, a declarat Andrei Siminel, preşedintele fondului.
Economica.net - mie, 30 ian. 2013, 10:15
Câţi bani scoate Siminel Andrei din 1.000 de spaţii comerciale din România

„Avem un portofoliu de 1.000 de magazine prin intermediul firmelor Romarta şi Metex, totalizând 200.000 metri pătraţi, în 30 de oraşe, din care în Bucureşti doar 100. Din total 10% sunt goale pentru că multe sunt în oraşe sărace, în care nu este industrie, în care industria a murit”, a declarat Siminel la o conferinţă de presă de lansare a unui portal dedicat spaţiilor comerciale unde fondul de investiţii este acţionar.

Siminel a menţionat că NCH a vândut înainte de criză proprietăţi de 500 de milioane de euro, bani care au mers la investitorii fondului NCH din Statele Unite ale Americii.

„Era bine să vindem totul, dar nu am apucat”, a adăugat Siminel, care reprezintă unul dintre cei mai mari proprietari se spaţii comerciale din România.

Printre cele mai importante tranzacţii realizate de NCH în Bucureşti se numără cea prin care a vândut terenul uzinei UMEB dezvoltatorului israelian AFI Group, tranzacţie de 78 de milioane de euro. Pe acest teren este construit centrul comercial AFI Palace Cotroceni, unul dintre cele mai mari mall-uri din ţară. De asemenea, NCH a vândut în 2008 reţeaua de magazine Winmarkt grupului imobiliar italian IGD pentru 182,5 milioane de euro.

El a adăugat că ideea lansării unui portal dedicat spaţiilor comerciale a venit dintr-o experienţă proprie.

„Spaţiicomerciale.ro a plecat de la o experienţă personală, încercam acum 4-5 ani să deschidem un lanţ de magazine şi nu găseam spaţii, pentru că nu aveam cum să vorbim cu proprietarii. Erau magazine lângă metrou, în zone bune, dar nu aveai cu cine discuta. Nu am reuşit să facem reţeaua respectivă pentru că a fost dificil să trecem de acest pas. Erau magazine mici, voiam un anumit gen de locaţii şi am zis uite o piaţă unde ai nevoie de informaţii. De asemenea, n-am găsit modelul de business, am încercat 4-5 manageri dar nu a mers”, a apreciat Siminel.

Potrivit lui Siminel, NCH nu a mai cumpărat nimic în România de peste 5 ani deoarece preţurile erau foarte mari şi totodată nu a mai vândut nicio proprietate semnificativă în ultimii 2-3 ani.

NCH a fost înfiinţată în 1993 la New York şi administrează unele dintre printre primele fonduri de investiţii cu activităţi în Europa de Est, valoarea totală a plasamentelor în această zonă depăşind câteva miliarde de dolari.

Compania a investit în România iniţial în pachete minoritare de acţiuni în special la companii deţinute de stat, optând apoi să preia majorităţi.

„Aşa am început să construim companii şi am avut succes. Prima companie am cumpărat-o într-o licitaţie electronică, la Vâlcea, despre care s-a scris şapte ani că statul a făcut o eroare. Într-adevăr cumpărasem foarte ieftin. Am cumpărat la preţuri mici, dar majoritatea companiilor pierdeau bani. Cu informaţii modeste am reuşit să facem lucruri deosebite. Acum nu mai e la fel. Sunt acum oameni de afaceri informaţi, bine sunt şi cei care lucrează cu statul, noi nu intrăm în această categorie pentru poate că nu ne-am adaptat situaţiei, dar sunt mulţi oameni de afaceri care reuşesc să facă lucruri bune”, a explicat Siminel.

El a dat exemplul unei companii din Galaţi achiziţionată în urmă cu mai mulţi ani, cu 2.000 de angajaţi. Siminel a povestit că NCH a achiziţionat compania cu datorii de 4-5 milioane de dolari, la un preţ foarte mic, a eficientizat-o şi a vândut-o după 4-6 ani către Sidex cu 30 de milioane de dolari.

Pe lângă portofoliul imobiliar, NCH deţine în România mai multe companii de producţie, dintre care Vel Pitar, Electroaparataj, Anticoroziv, UMEB, Elpreco, în care lucrează 1.500-2.000 de angajaţi.

Din anul 2005 compania a investit în compania RealMedia, administratorul portalului Imobiliare.ro, dedicat în special sectorului rezidenţial.

Compania a lansat miercuri un nou serviciu dedicat segmentului comercial, respectiv spaţiilor de birouri, de retail, industriale sau terenuri.

Noua platformă cuprinde în prezent aproximativ 9.500 de proprietăţi din 437 de localităţi şi a necesitat o investiţie de 100.000 de euro.

„În primul an este urmărită recuperarea investiţiei şi atragerea unui număr cât mai mare de anunţuri. Dezvoltatorii proiectului şi-au propus să atragă venituri cumulate de 1 milion de euro şi peste 30.000 de anunţuri până la finalul lui 2015. În umătoarea fază vom contacta proprietarii mari de spaţii comerciale, apoi vom introduce şi un sistem de plată, iar abia apoi vrem să contactăm şi proprietarii mai mici de astfel de proprietăţi”, a declarat Adrian Erimescu, directorul general al Imobiliare.ro.

Prin noua platformă, Imobiliare.ro vrea să faciliteze comunicarea, uneori obstrucţionată din cauza gradului ridicat de fragmentare, dintre acel segment al cererii reprezentată de IMM-uri şi firme antreprenoriale şi oferta existentă pe piaţa locală a proprietăţilor comerciale.

„O treime din oferta disponibilă deja pe site este concentrată în Bucureşti, urmează Timişoara (1.500 de anunţuri) şi Cluj-Napoca (980 de anunţuri). Peste 500 de anunţuri sunt deja şi în Constanţa, Ploieşti sau Braşov. Vom pune un mare accent pe acurateţea bazei de date cu scopul de a comunica tendinţele acestei pieţe. Mai mult, vom păstra în site inclusiv anunţurile deja închiriate. În plus, proprietarii vor avea la dispoziţie o serie de rapoarte prin care pot urmări performanţa portofoliului propriu de oferte în comparaţie cu anunţurile concurente”, a adăugat Erimescu.

Imobiliare.ro a avut în 2012 o cifră de afaceri de 1,2 milioane de euro, în creştere cu 30% faţă de 2011. Investiţiile realizate de administratorii portalului se ridică la 1,5 milioane de euro în 5 ani.

Pe portal sunt disponibile inclusiv spaţiile deţinute de fondul NCH.

Întrebat despre oportunitatea lansării unui astfel de produs, Siminel a răspuns că este foarte greu să supravieţuieşti pe această piaţă având în vedere evoluţia Internetului din ultima perioadă, mai ales sub presiunea specialiştilor din Statele Unite ale Americii.

„Ce se întâmplă în Silicon Valley în prezent poate să închidă business-uri la nivel mondial, aşa cum s-a întâmplat cu Facebook, care a închis site-uri foarte puternice în întreaga lume, inclusiv din România. De aceea trebuie să faci un site să rămâi în acest combat mondial, pentru că oricând poate apărea ceva din America şi să închidă şi imobiliare.ro şi alte astfel de siteuri”, a explicat oficialul NCH.

Te-ar mai putea interesa și
China a prelungit cu trei luni ancheta antidumping declanșată împotriva importurilor de brandy și coniac din Uniunea Europeană
China a prelungit cu trei luni ancheta antidumping declanșată împotriva importurilor de brandy și coniac din Uniunea ...
Ministerul Comerțului din China a anunțat miercuri că va prelungi cu trei luni ancheta antidumping asupra coniacului originar din Uniunea Europeană, o perioadă mai scurtă decât cea permisă......
Taiwanul respinge din motive de concurență tranzacția prin care Uber preia afacerea Foodpanda de pe insulă
Taiwanul respinge din motive de concurență tranzacția prin care Uber preia afacerea Foodpanda de pe insulă
Autoritățile din Taiwan au blocat tranzacția de 950 de milioane de dolari prin care Uber Technologies preia afacerea Foodpanda ...
INHGA: Cod galben de inundații pe răurile din patru județe, până joi la prânz
INHGA: Cod galben de inundații pe răurile din patru județe, până joi la prânz
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a emis miercuri o atenţionare Cod galben de inundaţii pe râuri ...
Ministrul rus de Finanțe, Anton Siluanov: Companiile noastre au început să folosească bitcoinul în comerțul internațional, după ce am legalizat aceste tranzacții
Ministrul rus de Finanțe, Anton Siluanov: Companiile noastre au început să folosească bitcoinul în comerțul internațional, ...
Companiile ruse au început să utilizeze bitcoin și alte monede digitale în plăți internaționale în urma modificărilor ...